Mormintele mele nomade

Cine este autoarea acestei cărţi?

Doina Tudorovici s-a născut la 19 august, 1960, în Oltenița.

Este absolventă a facultății de filologie, Universitatea din București, română-franceză.

Debutează la Cenaclul de Luni, condus de criticul și profesorul Nicolae Manolescu, care va fi și îndrumătorul lucrării ei de licență despre poetul Virgil Mazilescu: „Limitele transfigurării – Persecuţia” Cenaclul de luni fiind pe ultima sută de metri, fiindcă nu convenea regimului, tinerii, printre care și Doina Tudorovici, se îndreaptă către cenaclul Universitas, condus de criticul și profesorul Mircea Martin. Doina Tudorovici părăsește, după câteva lecturi în cenaclu, Bucureștiul, fiind repartizată ca profesor în Harghita. După trei ani de stagiatură, revine cu volumul „Poeme provinciale”, despre care se va scrie în presa literară a vremii din București și din întreaga țară: mai mult decât favorabil!...

Activitatea jurnalistică, începută după 1990, numără multe publicaţii: „Evenimentul zilei”, „Zig-zag”, „Cronica română”, „Ziarul financiar”, „Privirea”, „Dreptatea” etc

Colaborare la radio „Europa liberă”, nenumărate recenzii de carte și articole de opinie în revistele literare: „Luceafărul”, „România literară”, „Viața românească”, „Contemporanul – ideea europeană” etc. În 1993, îi apare volumul de poezii „Un lucru peste puterile tale”, editura Cartea Românească. În 1995 devine membră a ASPRO și Uniunii scriitorilor. În 1998 scrie „Amurgul nobililor”, editura PRO, în colecția Pro Istoria, carte-document de istorie orală, interviuri cu ultimii descendenți ai marilor familii de aristocrați care au făcut istoria acestei țări. După volumul de poezii din 2003, „Tata nu evoluează”, se dedică învățământului, în orașul natal, unde realizează emisiuni culturale, la postul de radio local. Anul trecut a publicat volumul de versuri „Bărăgan, ultima moară”.

În prezent, retrasă din activitate, la Cetatea veche, Spanţov, satul copilăriei, scrie volumul de poezii „Vrăjitoare. În trei schimburi”.

Editura eLiteratura

Doina Tudorovici și confesiunea literară ca destin

Doina Tudorovici este una dintre acele voci ale literaturii române care sfidează convențiile, oscilând între poezie, memorialistică și jurnalism cu o naturalețe dezarmantă. Cartea sa Mormintele mele nomade. Auto-interviu este o introspecție în propria biografie, dar totodată și un document literar de o profundă autenticitate, un exercițiu de sinceritate care pune sub semnul întrebării granițele dintre adevăr și ficțiune.

Poetă prin excelență, Tudorovici și-a început parcursul literar la Cenaclul de Luni, sub îndrumarea lui Nicolae Manolescu, debutând cu Poeme provinciale, un volum primit cu entuziasm în cercurile literare ale vremii. De-a lungul decadelor, a continuat să scrie și să publice poezie, dar și să își exprime gândurile prin articole de presă, colaborând cu publicații prestigioase precum Evenimentul zilei, Ziarul financiar, România literară, Luceafărul și Contemporanul – Ideea europeană.

Auto-interviul său este o formă literară rar întâlnită, în care scriitorul își asumă atât rolul celui care întreabă, cât și al celui care răspunde. Acest dialog interior depășește rolul unei strategii narative; el devine un spațiu al confruntării cu propriile amintiri, greșeli, regrete și triumfuri. Tudorovici își construiește textul într-un mod ludic, cu o ironie amară și un lirism sfâșietor, combinând reflecțiile personale cu evocarea unui trecut care pare simultan mitologic și concret.

Cartea surprinde amprenta unei existențe trăite cu intensitate, dar și o întreagă epocă, cu rigorile, angoasele și frustrările ei. Pe fundalul unei Românii marcate de tranziții sociale și culturale, autoarea își rememorează tinerețea, influențele literare și oamenii care i-au marcat destinul. Întâlnirile cu personalități precum Virgil Mazilescu, Mircea Nedelciu sau Nicolae Manolescu capătă accente aproape cinematografice, conturând o lume a scriitorilor optzeciști în care talentul și boema coexistau cu precarul și absurdul.

Mormintele mele nomade este un titlu simbolic, care reflectă fragilitatea amintirilor și instabilitatea afectivă a existenței. Tudorovici scrie despre pierderi – pierderea părinților, a prietenilor, a tinereții –, dar și despre felul în care memoria se încăpățânează să păstreze vii chipurile, vocile și întâmplările trecutului. Cu un stil care combină lirismul evocator cu incisivitatea unui jurnalist de calibru, autoarea reușește să creeze un text captivant, emoționant și profund personal.

Această carte este fără îndoială și o declarație de dragoste pentru literatură. Scrisul devine pentru Tudorovici o formă de supraviețuire, o modalitate de a da sens trecutului și de a dialoga cu cei plecați. În acest sens, Mormintele mele nomade se încadrează în acea tradiție a literaturii mărturisirii, unde actul scrierii este inseparabil de actul trăirii.

Cei care vor citi această carte vor descoperi povestea unei vieți trăite cu intensitate în paralel cu o reflecție asupra literaturii ca mod de a exista. Autoarea impresionează nu prin artificii stilistice, ci prin autenticitate și forța trăirii. De aceea, Mormintele mele nomade este un testament literar și emoțional, un jurnal al memoriei și al identității.

Vasile Poenaru