Propria închisoare

Lansarea cărții la Gaudeamus 2023 poate fi vizionată aici:

PROPRIA ÎNCHISOARE

 Antinana Mizu Bugnar

Antinana Mizu Bugnar ne surprinde cu un nou roman realist tulburător, „Propria închisoare”, a cărui  metaforă-cheie ne proiectează într-un univers apocaliptic, cel al instituțiilor de protecție a copiilor din subordinea DGASPC.

Fin observator și bun cunoscător al firii umane, autoarea conduce cu mână sigură acțiunea și portretizează folosind  tehnica detaliului, face descrieri ale cadrului ambiant, ale vestimentației și fizionomiei cu ample conotații în plan moral.

„Amintirile erau filtrate prin ceața vremii, dar în mintea fetei ele erau undeva, într-un ungher al creierului și niciodată nu s-ar fi topit.[...] Stătuse vreo șapte ani în centrul din Giurgiu și cel mai mult avea să-și amintească frigul crâncen din nopțile de iarnă, când lemnele ude nu reușeau să se aprindă.”

„I se spunea țâțoasa pentru sânii ei obraznic de mari, ce se ridicau și se bălăngăneau ca două bidoane atunci când mergea. Și nu purta nici sutien. Avusese odată, cu ceva ani în urmă unul,îl primise de lamo fată de la centrul la care fusese înainte. Un sutien roz, mai mult spre portocaliu și pe care Bibi îl rupsese în mai puțin de două săptămâni.”

Nu obișnuiesc ca în prezentările mele să fac un rezumat al cărții în cauză, pentru că nu doresc să știrbesc prin nimic cititorilor bucuria descoperirii prin lectură, așa că voi face referiri strict cu privire la realizarea scrierii în sine. Și vorbind despre scriere deci, nu pot  să nu remarc șlefuirea, limpezirea, coerența și articularea discursului narativ care anunță un scriitor cu forță, aflat în pragul descătușării.

Acțiunea romanului este atât de la ordinea zilei, atât de mult cunoaștem subiectul, încât avam senzația că nu ar mai fi nimic de spus. Meritul autoarei este acela că are știința de a reuși să aducă această realitate în fața ochilor cititorului, de a-l face să vadă ceea ce el doar credea că a văzut. Aș spune că acțiunea este structurată  prin tehnica focului de artificii, luminând simultan, exploziv, mai multe zone: educație, iubire, empatie, responsabilitate, răspundere, cunoaștere de sine și lista ar putea continua.

„Aproape tot personalul centrului nu o mai voia pe Dana. Trebuia să se ducă undeva unde îi era de fapt locul. Și toate știau care era soluția-căminul spita. [...]

Când directoarea propuse soluția asta și toți ceilalți o acceptară, Maria simți revoltă.

– Poate că totuși e o măsură prea drastică, doamnă director. Se va înfunda în...

«Negură» ar fi vrut să spună. «Multă negură, negreală, ce o va adormi poate pe vecie. »

Făceau o încercare ce putea distruge un om. [...] Va dispărea cu totul printre tenebre sau va vedea lumina caldă sau rece, lucru puțin probabil. Numai Dumezeu putea ști.”

În marea lor majoritate personajele sunt tipice și vizează o anumită categorie socială, bine creionată de autoare care dovedește o bună mânuire a tehnicii de caracterizare, atât directă cât și indirectă, reușind să pună bine în valoare complexitatea personajului și surprinderea lui în transformare.

„Dana ăi sărută buzele, apoi ochii, atât de tandru, încât lui i se umeziră ochii de emoție.

Ea îi prinse apoi capul în palmele ei, iar el se cutremură de dragoste și voluptate. [...]

– Nu înseamnă că sunt un om perfect. Să încerci să fii perfect, asta-i curată nebunie. Sunt rea, sunt bună, sunt calmă, sunt nervoasă, sunt frumoasă și sunt urâtă.

El râse încetișor, îi îndepărtă mâinile, continuând apoi să le rețină într-ale sale.

– Ești însemnul dualității din om.Dar ai extirpat otrava. [...]

Ea îl privi o clipă sau două, apoi întoarse capul, ca și cum n-ar fi interesat-o cuvintele lui. Dar nu era așa. Pur și simplu privea, era încrezătoare și plină de speranță”

Cartea este scrisă asumat, cu maturitate, adevărurile fiind prezentate dureros de sincer. Înca din incipit suntem introduși ex abrupto într-o lume paralelă infernală, acolo unde semeni de-ai noștri își duc traiul zilnic în lumea lor hâdă. Iar această lume este lângă noi, este creată de noi, întreținută de noi, de noi aceia care cunoaștem de fapt ceea ce se întâmplă și tolerăm.

Această carte este un semnal de alarmă care ne face să ne întoarcem fața către cei singuri și părăsiți, alfel puternici în fragilitatea lor,  aflați – ironic spus- în grija statului, adică a noastră...  Ei sunt produsul unei societăți în suferință care încă se luptă să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat libertatea. Răspunsul avem să îl aflăm la finalul cărții, de la personajul Dana.

Dumneavoastră, cititorilor, vă recomand să citiți  cartea, iar pe autoare o felicit pentru această reușită. Așteptăm următoarele romane!

Irina Constantinescu

Gaudeamus, 2023