Gabriel Burlacu despre „Dialoguri cu iubirile mele”
Am citit cu plăcere poeziile Luminiței Sâmbotin din volumul „Dialog cu iubirile mele” și mărturisesc că am fost surprins de modul în care autoarea a îmbinat cursivitatea scrisului cu muzicalitatea versurilor.
Poeta Luminița Sâmbotin își surprinde oarecum cititorii cu această carte de poezii pentru că nu continuă seria de roman urban contemporan așa cum a început să publice.
Primul său roman „Teama de limite” vede lumina tiparului în anul 2005, pentru ca după o tăcere de doisprezece ani să publice cel de-al doilea roman „Călătorie și destin – Povestea Lucianei” în anul 2017.
Acum, probabil, autoarea face o pauză de la roman, abordând curajos poezia de dragoste. Și scrie frumos. Mi-a mărturisit că a început să scrie poezie de dragoste încă din anii de liceu, când frecventa cenaclul literar „Tinere speranțe” al celebrului Liceu Gheorghe Lazăr din București. Am întrebat-o dacă a inclus vreuna dintre acele poezii în actualul volum și mi-a răspuns: „Nu, erau puerile, nu mă mai reprezintă nicio poezie din vremea aceea.”
Poeta Luminița Sâmbotin prezintă cincizeci de poezii recente. Poeziile sunt scrise cu maturitatea femeii care a fost iubită și a iubit, a fost soție, este mamă și bunică. Și peste toate acestea este o ființă îndrăgostită de frumos.
Sunt poezii ce transpar prin lumina răsăritului, dar și prin lumina difuză a apusului văzut la limita Cerului cu marea.
Autoarea își exprimă prin poezie întreaga sensibilitate acumulată de-a lungul unei experiențe emoționale cu multe popasuri în gări necunoscute, sau prea puțin cunoscute, și de aici multitudinea de întrebări pe care autoarea și le pune ei înseși sau le adresează fostelor iubiri.
S-ar putea spune că volumul „Dialog cu iubirile mele” este un strigăt de eliberare sau o exprimare a conștientizării că iubirea este o necunoscută, un miraj, o iluzie frumoasă pe care uneori o trăiești, alteori doar o visezi.
Sunt poezii scrise cu multă sensibilitate, fără patimă, fără suferință vizibilă, dar la o privire mai atentă, îți dai seama că ceea ce scrie Luminița Sâmbotin vine din suflet, dintr-un suflet care dorește să se elibereze prin scris.
Nu știu dacă autoarea se simte sau nu eliberată de sentimente, de resentimente, de orgolii sau de întrebări fără răspuns, după scrierea acestui volum, dar ceea ce știu este că debutul ei în poezie este promițător, iar lectura stihurilor va bucura pe cititori.
Sunt convins că poeta Luminița Sâmbotin va continua să scrie poezii la fel de frumoase, la fel de sensibile și delicate, pline de farmec. Îi doresc mult succes și spor la scris, pentru că inspirația și talentul sunt alături de ea.
Gabriel Burlacu