Curtezana onestă și astrologul

Acesta este un roman fascinant despre iubire sub toate aspectele ei. Autorul ajunge, la sfârşit, printr-o serie de scrisori adresate personajului principal, chiar să teoretizeze iubirea, urmărind evoluţia acestui sentiment de-a lungul istoriei. Romanul capătă prin aceasta un plus de originalitate şi interes.

Voicu Bugariu este un desăvârşit maestru al scrisului. Cine ar putea lăsa din mână o carte care începe cu pasajele citate mai jos?

Păţesc ceva interesant, în ultima vreme. Din trecutul meu îndepărtat, apar nu numai amintiri. Mi-au trimis mesaje persoane văzute ultima oară cu multe decenii în urmă. Câteva dintre acestea au dorit să ne întâlnim face to face. Campioana acestui tip de recuperări a fost o veche prietenă, acum stabilită în Italia şi devenită, prin automatismele vieţii, văduvă. Ea şi-a amintit de un anume Victor Cridan, 69. Locuieşti tot în Bucureşti? m-a întrebat. I-am scris că am revenit la Braşov, oraş unde noi doi, cândva, am ratat o relaţie promiţătoare. M-a invitat la ea.

În septembrie 2008, un prieten din Bucureşti pierdut din vedere de mine în ultimii zece ani, mă roagă s-o găzduiesc pe fiica lui, o femeie la patruzeci şi cinci de ani, dar şi pe prietena acesteia. Câteva nopţi, nu mai mult. Accept.

Când sosesc fetele, trăiesc un şoc. Prietena fiicei este neobişnuit de frumoasă. Genul fausse maigre. Îmi aminteşte de o apetisantă şi în acelaşi timp feroce centro-bucureşteană, născută tot în zodia Balanţei. Rasata Vanessa Necola, 19, face parte din categoria fetelor zise băieţoase, cu şolduri relativ înguste şi sâni mici, abia vizibili. Este înaltă. Sex appeal-ul ei este colosal. Vreun ins mai frust ar putea spune că este prea slabă şi ar trebui „să pună carne pe ea”… Ce eroare grosolană! În realitate, fata este perfectă. Văzând-o, simt o lovitură în stomac, ca atunci când aud pe neaşteptate o muzică extrem de puternică. Cu efort, reuşesc să nu mă bâlbâi şi să spun ce se cuvine.

De ce mă impresionează atât de tare, fata? Prin înfăţişare, dar şi fiindcă simt în ea o zeitate cu înfăţişare umană, capabilă de miracole, atotputernică. Ceva asemănător trăieşte, presupun, un proaspăt convertit la o credinţă religioasă.

Paul Valéry spune că frumuseţea feminină este de fapt inefabilă, „în zadar am numărat paşii zeiţei, le-am notat frecvenţa şi lungimea medie; aşa nu vom afla niciodată secretul graţiei sale instantanee”. Are dreptate. Dacă doreşti să descrii ce anume este atât de armonios în fiinţa fetei, ai probleme cu limitele limbajului. Picioarele sunt perfecte, iar mâinile ei au o viaţă a lor, fascinantă. De nedescris. Iar ochii… Dumnezeule, sunt verzi, mari, strălucitori, candizi, capabili să exprime, în acelaşi timp, o misterioasă plictiseală. O regină nimerită într-un apartament de provincie. Cu toate acestea, nimic arogant în atitudinea ei. Înţelege să se adapteze situaţiei, fără să facă fasoane. Nobleţea ei este izbitoare.