Portrete și statui cu oameni și animale

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați sa comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

Prozatorul satiric George Rizescu, autor a peste 10 romane, individuale şi reconstruite în trilogii, nu a ajuns la notorietatea pe care o merită cu prisosinţă, atât pentru calitatea, cât şi pentru specificitatea rară a scrierilor sale, în contextul literaturii actuale în care comicul şi satira socială nu sunt foarte cultivate. Dacă adăugăm şi debutul întârziat, după ce generaţia sa ajunsese la apogeul exprimării personale, ne putem explica abundenţa apariţiilor sale, după anii 2000, rezoluţia singulară a cărţilor şi unitatea operei integrale.

Romanul de debut  Şarlatanii  (1993) este imediat reluat şi amplificat în  Şarlatanii sau Igor Salvache-Romanu şi Revoluţia  (1995),  Guvernarea lui Salvache  (1998) şi  Parlamentarii lui Salvache  (2003). Succesul primelor romane l-au determinat pe autor să rescrie şi să restructureze materia epică deja cunoscută în trilogia  Saga lui Igor Salvache , cu romanele  Saga lui Igor Salvache,  Parlamentarii lui Salvache  şi  Marea Spovedanie  (2008).
Cum se vede, dl. George Rizescu este autorul unui proiect romanesc de ample dimensiuni, a unei cronici de epocă exprimată prin reprezentativitatea negativă a unui personaj.
A spune că dl. George Rizescu este un umorist, un simplu autor comic nu este doar o informaţie incompletă, ci o afirmaţie integral neadevărată.
Autorul celebrului personaj Salvache, erou al unui serial de amplitudine, cu vastă semnificaţie, a acumulat treptat o operă de rezistenţă cu multiple semnificaţii.
Dl. George Rizescu este părintele unei extinse satire politice care are ca rază de acţiune întreaga perioadă de la Revoluţia decembristă până în zilele noastre. Mai mult decât atât: creaţia satirică de subtil rafinament propune un nou tip de autor care elaborează din chiar centrul creaţiei sale, relatează în direct epopeea politică redundantă şi infracţională a unei întregi clase politice care se socoteşte performantă şi aleasă să conducă destinele unui popor credul, docil, uşor manipulabil. Până la urmă „poporul” socotit „răbdător şi permisiv”, şi nu e puţin lucru, se ştie, se dovedeşte puternic şi justiţiar, reuşind să arunce din şaua puterii clica de politruci insaţiabili, ca un armăsar puternic şi nedomesticit care nu suportă frâul.
Miza scriitorului este însă foarte mare, dincolo de creionarea unui personaj de neclintit şi a unor situaţii exponenţiale, el reuşind o largă panoramă socială a întregii perioade postrevoluţionare fără echivalent în literatura ultimelor decenii.  [...]
Am putea spune că autorul e din familia satiricilor melancolici sau de-a dreptul trişti pentru că e nevoit să facă act de salubrizare socială, să identifice megalomania, impostura şi furăciunea, pentru asanarea societăţii româneşti de toate racilele tranziţiei între două modele de civilizaţie cu valori diferite, dincolo de valorile eterne ale comunităţilor naţionale.
Aureliu Goci