Raze în apus de soare

O POEZIE ELEVATĂ ÎN EXPRESIE

Nicolae Mareş este unul dintre cei mai înzestraţi scriitori, cu talent multiliterar, harnic şi prolific, eseist de înaltă ţinută intelectuală, istoric literar şi traducător, mai ales din literatura poloneză, şi nu în ultimul rând poet născut şi nu făcut din veleităţi, ca atâţia alţii, autor a cca 70 de cărţi, apreciate de publicul cititor şi de critica literară. E făuritorul unei poezii, bogată în conţinut şi elevată în expresie, al unei poezii sapienţiale, aforistice, în care, aşa cum spuneam despre alt volum al său, fiecare gând e nuanţat de un autentic sentiment şi fiecare sentiment e străluminat, de lumina pătrunzătoare a unui gând.

Universul de gânduri şi simţiri din acest volum de versuri e bogat, variat şi original. Poetul se apleacă asupra poeziei erotice de la ceasul înserării, asupra rostului poeziei şi al poetului în lume, nu doar în societate, asupra trecerii ireversibile a timpului şi a inevitabilităţii sfârşitului.

O întinsă parte a creaţiei sale se constituie într-o artă poetică din care se desprinde o viziune foarte modernă şi înţeleaptă despre ce sunt, cum sunt versurile poetului şi despre poetul însuşi:

versurile adevărate,
nu sunt fragile şi nici sfărâmicioase,
versurile adevărate nu sunt casabile
versurile adevărate sunt tari ca chihlimbarul
scos din Baltica la suprafaţă
…
Ca-ntr-o piatră preţioasă
în vers găseşti vestigiile milenare,
scoici, ferigi, furnici, cătină
tot ce-a fost odinioară pe pământ
şi va să vină.

Aşa e şi poezia lui Nicolae Mareş, în ale cărui versuri „bucuria şi tristeţea sunt scoase la suprafaţă”, pentru că:

versurile poetului adevărat, 
luminează întunericul şi sufletul.
Partea cunoscută
şi partea necunoscută a vieţii şi a universului.

În viziunea lui din poezia Poeţi fără de ţară, cu un puternic sentiment social şi patriotic, condamnă încercările unora de a pune poezia la zid şi tendinţa de a face să dispară limba pe care nu o înţeleg ; Poezia a ţinut piept la toate astea.

De aceea cu o atitudine critică necruţătoare, deplânge pe urmaşii unor mari poeţi, unii „plecaţi pe-afară/azi n-ar mai avea nici ţară”.

Nu-i sunt străine poetului bucuria împlinirilor prin creaţie, durerea şi neliniştea în faţă scurgerii ireversibile a timpului până la marginea singurătăţii:

[…]

Poet, traducător, eseist, istoric al culturii, Nicolae Mareş are cultul Poeziei, pe care o adoră cu o admiraţie aproape religioasă într-o metaforă plăcut surprinzătoare prin ineditul ei:

De aceea poetul se închină Poeziei ca unei divinităţi:

Singur în lumina ta,
Mă-nchin Ţie, 
Maică Precistă
A sufletului meu.
(În nimbul tău)

Cultul acesta a creat lirica deosebit de valoroasă din acest volum.

Ion Dodu BĂLAN