Nikolai, jurnalul unui asasin

Romanul Nikolai: Jurnalul unui asasin de C. C. Mihalki te ţine cu sufletul la gură de la prima la ultima pagină. 
Nikolai este un asasin plătit. Are o viaţă plină până la saturaţie de evenimente dintre cele mai palpitante. Copilăria lui a fost neomenos de dură. Este extrem de bine antrenat.
Cine credeţi că se va îndrăgosti de el? – Citiţi acest roman captivant şi veţi petrece ore minunate cu eroii săi. 
Până îl procuraţi, aveţi aici un foarte scurt fragment din această carte palpitantă:

– Mi-e foame! şi-mi dau seama că iar am gândit cu voce tare. 
Mă uit stânjenită la Nikolai. Umerii acestuia se scutură de parcă ar râde-n hohote pe înfundate. Mă înroşesc complet. Nikolai se apropie de mine ţinând în mână cele două ciocolate cu arahide pe care le-am cumpărat mai devreme.
– Scuze pentru asta, dar chiar a fost amuzant. Iau ostatic un detectiv de poliţie, îl imobilizez, iar primul lucru pe care-l aud din gura lui e că-i este foame, zice el cu vocea gâtuită de parcă s-ar abţine să nu izbucnească iar în râs.
Îmi vine să-i crăp capul. Desface ambalajul unei ciocolate pe jumătate, după care îmi apropie genunchii unul de celălalt şi-nfige ciocolata între ei, astfel încât să pot muşca din ea fără ajutor.
– Când ţi-e sete, mă anunţi, mai zice el şi se apucă iar de montat.
Aş vrea să-i mulţumesc, dar mă abţin. De ce aş face-o? Mi-am pierdut slujba din cauza lui, iar acum m-a luat ostatică. Muşc din ciocolată şi încerc să nu mă mai gândesc la nimic.
– Trebuie să recunosc, Sara, că la asta nu m-am aşteptat, se aude din nou vocea lui Nikolai. Cum ai ştiut de Egorov? Apropo, 2-1 pentru tine.
Am gura plină, nu pot vorbi, aşa că am timp să meditez asupra răspunsului pe care am să i-l dau, când îmi aduc aminte de ce-a spus Egorov şi de ce-am păţit eu însămi prin telefon – Nikolai nu poate fi minţit. Chiar am de gând să testez această teorie, dar deocamdată îi spun adevărul, pentru că alt răspuns mai bun nu am:
– Am mers la „ghici”. M-am bazat pe instinct presupun. 
– Ai fi o bună asasină, Sara, şi iar îl simt mustăcind. 
– Iar tu ai fi un jalnic detectiv, îl contrez eu.
– Tot ce se poate, răspunde el deloc supărat de tonul meu, dar măcar nu aş leşina în condiţii de stres.
Asta-i prea de tot. L-aş omorî, l-aş resuscita şi apoi iar l-aş omorî. E destul de vorbăreţ pentru un asasin.
– Credeam că doar armata, marina şi forţele aeriene au în dotare Beretta M9. De asemenea, credeam că poliţiştii renunţă la insignă doar atunci când dorm şi nici atuncea toţi. Care-i treaba Sara, te-au suspendat în loc să te decoreze?
– Detectiv Taylor pentru tine, nu Sara! explodez eu şi mă smucesc ca şi cum aş încerca să scap de legături şi să mă năpustesc asupra lui.