Momente. Amintiri

https://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/245/image_1920?unique=db8b460

Autor: Irinel Giurgea Kornbaum

7,99 € 7.99 EUR 6,73 €

33,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții
    Garanție de rambursare în 30 de zile
    Expediere: 7-21 zile lucrătoare

    Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
    Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl
    Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

     

    Medic, Irinel GIURGEA KORNBAUM este diplomată a Facultăţii de Medicină „CAROL DAVILA” din Bucureşti şi a Facultăţii de Medicină din Lyon. Spirit de anvergură intelectuală, este iniţiatoarea Fundaţiilor AEDR în Franţa şi AAG din România cu scop umanitar de ajutorare a copiilor români. 
    Poetă nonconformistă, de o remarcabilă sensibilitate şi ingenuitate imagistică, se distinge în prezentul volum de poezii prin plasticitatea versului, plin de tonuri picturale, uneori în culori naive, ca o pictură pe sticlă, pe care pasta se întinde involuntar. Ea slăveşte chipul copilăriei, al unei lumi pierdute, al unei idei morale, evocând rituri vechi, precum într-un descântec popular. 
    Adâncind considerabil percepţia lucrurilor, a naturii, a fiinţei umane, redă momente incerte ale sufletului, amurgul, aurora matinală, vegetaţie sau liniştea nopţii. 
    Irinel ne oferă un volum în care profunzimea gândirii, originalitatea şi eleganţa stilului se răsfrâng asupra perceperii timpului propriu raportat la timpul universului. 
    Ioan Dimoftache

    Poezia lui Irinel este nostalgică, cu ritm, umor satiric sau tristă, evocatoare, influenţată de marii clasici Eminescu, Coşbuc, Topârceanu; ea adaptează subiecte cunoscute – El Zorab, Nunta Zamfirei – stilului său. Fidelă meseriei sale – de pediatră –, copiii apar foarte des în versurile ei. 
    Dan G.


    PREFAŢĂ

    Momente, schiţe, amintiri 
    Numi volumu-i Caragiale, 
    Eu zic „Momente şi-amintiri” 
    Dar nu-s aceleaşi ca ale sale. 

    Balade vesele şi triste 
    Aşa cum zisa Topârceanu 
    Nepublicate în reviste 
    Nici în curând 
    Şi nici la anu’. 

    Sau 

    Parodii originale 
    Căci tot aşa zise-autorul 
    Poate să-ţi placă şi matale 
    Poate satira, poate umorul... 
    Irinel


    MOMENTE, AMINTIRI

    Că n-am fost un Caragiale 
    Asta-i sigur 
    Între noi 
    Nici acum şi nici apoi 
    Dar am plin de întâmplări 
    Ce vor fi citite poate 
    De vreunul curios 
    Care îşi va zice singur 
    Cine oare le-a mai scos 
    Aşa vechi şi-aşa uitate 
    Sigur unul curajos. 

    Nici curajul nu mi-e arma, 
    Ci dorinţa de a scrie, 
    De a pune pe hârtie 
    Amintiri ce-mi umplu firea 
    Inima şi mintea toată 
    Chiar de nu vor fi citite 
    Nici de unul niciodată 
    Sau se poate, cine ştie... 
    Din cei care mă urmează 
    Orişicare, nu contează 
    Într-o seară, plictisit 
    Să citească-aceste rânduri 
    Şi să zică-ntr-un sfârşit 
    „Ce viaţă avu săraca... 
    Şi noi n-am ştiut nimic.”

    Cumpăraţi şi citiţi volumul de versuri Momente, amintiri de Irinel Giurgea Kornbaum şi vă veţi bucura de clipe de umor şi relaxare.