Iubind-o pe Ediline

Oana Alexandra Hepuţiu este o foarte tânără autoare, însezstrată cu mult talent şi cu o bogată fantezie. Romanul ei are o prospeţime deosebită şi se citeşte cu mare plăcere.
Redăm în continuare un scurt fragment din această carte:

– Ce faci, Elias? Ce te-a apucat?
– Te opresc să faci cea mai mare greşeală a vieţii tale! 
Ediline încerca să se elibereze din braţele acestuia, însă era în zadar. 
– Elias, te rog, dă-mi drumul! Tu eşti cel care faci o greşeală! Mă opreşti din a-ţi salva viitorul! 
– Tu eşti viitorul meu, Ediline! strigă Elias, eliberând-o. 
Cei doi rămaseră tăcuţi pentru câteva clipe, apoi Elias continuă: 
– Uite, Ediline, dacă nu eşti sigură că vrei să duci o viaţă alături de mine, spune-mi acum! Nu mă lăsa să mă amăgesc singur! 
– Cum să nu vreau? spuse Ediline plângând. Elias, uită-te la mine! Nu eşti sigur de iubirea mea? Nu crezi că fac toate astea pentru tine? Că mă gândesc numai la binele tău? 
– Dacă te gândeşti la binele meu, nu fă asta, Ediline! Nu-i spune nimic tatălui tău! 
– Tu îl cunoşti la fel de bine ca mine, urmă prinţesa. Ştii ce suflet mare are! 
– Draga mea, o întrerupse Elias, luând-o de mâini, de când am plecat din Viena, nu a existat o zi în care să nu mă gândesc la tine. Am cumpărat zilnic ziare aduse din Austria, doar ca să mă asigur că nu va avea loc nicio unire între tine şi Felix, iar când am aflat că prinţul mersese în expediţie în Vest, am început să număr zilele, până când împăratul mi-a dat consimţământul să vin să-i fac o vizită tatălui tău. Ediline, am venit aici fără nicio speranţă, îndemnat doar de dragostea pentru tine, iar când ai acceptat mâna prinţului am simţit de parcă m-ai fi înjunghiat cu un cuţit în inimă! Ştiam cât de mult îl deteşti şi totuşi m-a uimit faptul că ai putut să te minţi pe tine însăţi. Dar acum că în sfârşit stiu că îmi împărtăşeşti dragostea, de ce vrei să ne desparţi? De ce nu vrei să înţelegi că nu îmi trebuie nimic în lumea asta dacă te am pe tine? 
Ediline nu mai spuse nimic, ci începu să plângă de emoţie. Elias se apropie de ea, îi luă capul în palme şi o sărută. Ediline simţi cum i se şterge din suflet orice îndoială acumulată atâtea luni la rând şi renunţă la orice idee de a-şi mai convinge tatăl de dragostea ei. 
Cei doi fură însă întrerupţi de un porţelan care căzuse pe podea şi se sparse. Se despărţiră speriaţi şi îşi dădură seama de un lucru grav. Uitaseră să închidă uşa şi erau la vederea oricui. Pe jos se revărsă ceaiul din cana scăpată de prinţul Felix, uimit de grozăvia ce i-a fost dat să o vadă. Logodnica lui se afla în braţele altuia.