Lumina neatinsă

Volumul Lumina neatinsă este a treia carte de versuri a poetei Mihaela Gudană, o poetă apreciată şi admirată pe ambele maluri ale Prutului.
Scriitoarea Passionaria Stoicescu ne prezintă astfel viziunea poetică a Mihaelei Gudană:

Această carte de poezie este de fapt un lung poem de dragoste, fragmentat în mici poezii, dispuse în metru clasic sau în vers alb, perfect unitar şi consecvent în afirmarea unui acelaşi conţinut liric: iubirea în timpuri şi anotimpuri. La care se adaugă metaforic şi un „Anotimp în zadar”, acela al iubirii neîmpărtăşite, al efemerităţii acestui sentiment.
De remarcat, că într-o vreme a persuasiunii citadinului, Mihaela Gudană rămâne credincioasă naturii, legătura cu elementele ei făcându-se simplu, transcrisă în metafore proaspete şi curajoase.
Sinceritatea devoalării trăirilor dă o notă de autentic şi frumuseţe acestor poezii. Nu e uşor să-ţi expui exaltările, melancolia, luciditatea, diversele stări temperamentale, metaforizate în toată senzualitatea lor. 
Poeta e o darnică, plină doruri, în speranţa că, ceea ce oferă ca trăire şi ca poezie, i se va întoarce înapoi. [...]
Nevoia de afecţiune şi de răspuns la toată această avalanşă de iubire, mai mult de rememorare a ei, naşte poeme narcisiace, superbe în mesajul lor, dar triste pentru expeditor.Apa, ca element primordial din care s-a clădit universul, exprimă viul, curgerea, trecerea, abluţiunea, naşterea şi moartea, stihia, şi este prezentă sub mai toate formele ei (val, izvor, torent, mare, abur, ceaţă, gheaţă, ploaie), bine aspectate în poemele cărţii. Însoţirea apei cu feminitatea mi-a readus în ochi unul din tablourile lui Gustav Klimt, cu erotismul făpturilor lui feminine, „Şerpi de apă” (I şi II).
O senzualitate calmă şi caldă se degajă, de asemenea, şi din unele poeme ale Mihaelei Gudană. Comportamentul liric e unul temperamental, când copilăresc, când grav, nelipsindu-i amprenta ludică.
Vara e puţină, toamna cât cuprinde, iarna în aşteptare, iar primăvara în amintire. Toate cu o melodicitate vivaldiană din „Anotimpuri”.
Poemul introductiv „Mersul pe val” şi cele finale „Monolog”, Poetului”, „Mă cheamă scrisul” dovedesc acea conştiinţă de sine, asumarea actului creator, condiţia poetului şi a poeziei, o structură rotundă, aşa cum se cade unei a treia apariţii editoriale.
Echilibrată ca tehnică a versului (când în metru clasic, când în vers alb), cartea Mihaelei Gudană este o pledoarie pentru iubire, sinceritate, împletire a erosului cu natura. 

Passionaria Stoicescu