Out of office. Desprindere sau iluzie
Autor: Cristina Anescu
Pentru comenzi, sunteți rugați să folosiți coșul de cumpărături de la mai sus sau să luați legătura cu noi la info@epublishers.info, ++40722156408
Ediția digitală iBookSquare se descarcă de la acest link: http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-716-983-6
Cristina Anescu – născută la Bucureşti în anul 1967, 22 august. Este absolventă a Facultăţii de Comerţ – ASE Bucureşti şi a Facultăţii de Sociologie Psihologie – USH Bucureşti. Debutează în anul 2019, cu volumul de proză scurtă „Out of Office”, publicat sub egida Editurii ePublishers. De profesie psiholog, Cristina Anescu surprinde, în nuvelele sale, aspecte legate de frustrările apărute în viaţa personajelor sale atrase de mirajul vieţii corporatiste.
De la momentul în care devenim conştienţi de faptul că suntem o persoană şi până atunci când, dintr-un motiv sau altul, ne pierdem conştiinţa de sine, ne construim şi purtăm permanent diferite măşti. În nuvelele cuprinse în volumul de proză scurtă Out of Office, am vrut să vorbesc despre aceste măşti pe care societatea ne obligă să le purtăm permanent – atât atunci când interacţionăm cu ceilalţi, cât şi atunci când, singuri fiind, găsim ca pe nişte mecanisme de apărare, motive să purtăm în continuare măştile. Dar poate că altfel nu am mai putea să funcţionăm, goi şi vulnerabili, expuşi adevărului, fostelor valori… /Cristina Anescu/
Fragment din nuvela Şi-aşa-mi vine câteodată
Era linişte la ospiciu. Sau cel puţin aşa i se părea lui Iulică. Avea trei săptămâni de internare la acuţi. Asta pentru că era la primul episod psihotic. Dacă recidiva, ajungea la cronici şi i-ar fi luat ceva timp să se acomodeze şi acolo. Fusese adus la balamuc de către colegii de serviciu, care-l urcaseră în ambulanţă cu poliţia şi fără semnătura aparţinătorilor. Se putea uneori şi aşa. Iulică a acceptat greu ideea că este diferit. Că un spirit justiţiar exagerat poate fi simptom pentru boală psihică. Că trebuie să ai filtre peste filtre şi să nu spui tot ce gândeşti şi mai ales să nu treci la fapte când simţi că nu mai poţi.