Sonată pentru fluviul albastru

„Pentru el, poezia e singura formă de libertate, el scrie poezie pentru a-şi proba sieşi că sufletul nu i s-a chircit, nu i s-a diminuat de spaima de a trăi, ci i-a rămas întreg, luminat de speranţă“ ...aşa caracterizează poetul Cezar Ivănescu pe omul şi artistul George Blendea. Pentru noi, cartea apărută la Editura Macarie este o surpriză plăcută, arătând un poet adevărat care cunoaşte foarte bine focul de artificii al metaforei izbucnit ca o bucurie pe o existenţă dureroasă şi potrivnică. Pe cei pe care Dumnezeu îi iubeşte mult, îi şi încearcă mult, ca să se vadă că sufletul lor e de aur pur şi nu de tinichea zăngănitoare. „Cum s-ar putea ca marea/ Să-ţi înflorească-n palme?“ Iată un vers superb prin simplitatea şi măreţia imaginii. Un poet adevărat nu este niciodată mulţumit de ce a făcut, el ştie că întotdeauna mai este ceva care rămâne pe dinafară, ceva imposibil de exprimat: „Cum ar putea lumina/ Să-ncapă în cuvânt/ Cu tot atâtea ramuri/ Înmlădiate-n vânt?“
George Blendea este un bijutier, un artizan al versului: „Aud glasul păsării/ răsucindu-se până ce/ mugurii explodează/ pe ramuri“ ...Viaţa trăită şi viaţa imaginată sunt amândouă în egală măsură componente ale fiinţei noastre. George Blendea este un fin psiholog şi ne demonstrează un lucru extraordinar: că omul chiar ţintuit, imobilizat poate introspecta universul atât înspre sine cît şi spre divinitate, astral şi teluric. Oriunde ai deschide cartea, poţi avea surpriza de a găsi versuri de valoarea acestora: „Şi poate mi-ar mai/ Trebui un izvor/ Şoaptele gândurilor triste/ Să-mi spele/ Să nu-mi fiarbă sângele/ De prea mult dor/ Să nu-mi cadă-n priviri/ Mirarea foşnitoarelor stele... /D. Dumitrache/.