O iarnă scandinavă. Haikuuri

O iarnă scandinavă este primul volum de poeme-haiku tipărit ce poartă semnătura lui Daniel Onaca, majoritatea publicate pe Facebook, în grupul HAIKU DE AZI ŞI DE IERI – ATELIER, iniţiat şi condus de Daniela Zglibutiu. Temeinicită pe simbolistica numărului doi, prima secţiune din O iarnă scandinavă este alcătuită din douăzeci şi cinci de Împerecheri iernatice, în vreme ce a doua conţine alte 50 de poeme.
Cea dintâi pereche iernatică poate fi considerată moto, însă joacă şi rolul unui Cuvânt Înainte al autorului, esenţializat, în numele dualismului asumat. Există un decor exterior şi altul interior, ambele hibernale, dar şi două planuri ideatice pentru fiecare decor: unul al trăirilor naturii în veşnicia ei şi altul al sentimentelor şi simţurilor omului, trăitor al clipei; aflaţi aparent în opoziţie, omul şi elementele naturii îşi urmează ciclul existenţial, în armonie.

O primă lectură îi oferă cititorului povestea unui spectacol, real, concret, ţinut într-o sală, în zi de iarnă. Dincolo de sensul propriu al termenului, mulţimea sugestiilor vin din conotaţiile lui, după ce laşi imaginaţia să zburde, pentru că este iarnă şi dincolo, în afara sălii de teatru, sub cerul liber. Începutul spectacolului este anunţat de furtuna/ aplauzelor lungi. Opoziţia înăuntru – afară uneşte, armonizează, completează: spectacolul nu numai că are loc iarna, dar însăşi Iarna este prim-balerina care-i dă strălucire; sărbătoarea este a Naturii şi a Omului; a eternului şi a efemerului. Elementele, fenomenele naturii şi oamenii sunt şi actori, şi spectatori. Furtuna aplauzelor umane din sală este secondată de cea a ninsorii, de aplauzele crengilor trosnind de ger ori sub greutatea chiciurei. Paradoxul şi minunile sunt la tot pasul. Mult mai subtil, în concreteţea sa, este spectacolul sufletului şi al spiritului, al micro- şi macrocosmosului. 
[...]
Jocul fulgilor de nea (prologul iernii) emoţionează, încântă, uimeşte. Se face linişte-mormânt, cum spune o expresie populară românească. Rămâi fără cuvinte, însă liber să te bucuri, să te pătrunzi şi de vraja misterelor din spectacolul de afară. Frumuseţi sunt la tot pasul, citim printre rânduri, numai sufletul şi inima să aibă disponibilitatea să le observe, să le contemple, să le pătrundă spiritul. Aşa va proceda autorul în fiecare dintre celelalte douăzeci şi patru de împerecheri iernatice: Două poeme lânoase, Două poeme geroase, Două poeme cu turle, Două poeme cu gâgâieli, Două poeme scrâşnite, Poeme lunatice, Poeme strecurate, Două poeme însorite, dar şi Poeme viforoase etc. Sub aparenţa jocului, înzestrează cuvintele cu două sau mai multe semnificaţii, lăsându-i cititorului bucuria de a descoperi sugestiile, de a savura poveştile, de a viziona spectacolul, pentru că haikuul este, în concepţia autorului, pe de o parte o provocare intelectuală, iar pe de alta, o tehnică spirituală.

Ioana Bud