Se spune că a fost odată, într-un an, cum au fost atâţia-n lungul vremii, un poliţist nu prea viteaz dar, în mod clar, cutezător, loial cu omul, un rezonabil fără margini, poliţistul din stradă, ăla cu baston.

Cândva, cu mult timp în urmă, se făcea că al nostru gabor a înţeles că linia de muncă pe care presta nu prea presupunea extinderea nivelului de concentrare faţă de job şi pe durata timpului liber. Nu prea i se întâmpla lui să plece la ora 14, după schimbul 1 şi să se gândească insistent, toată după-amiaza, cum urma să rezolve altcineva situaţia dintre soţii x şi y, care s-au luat la omor, şi pe care i-a dus el la secţie. Treaba lui era să fie acolo şi... atât. Ce era după, nu mai conta. Asta-i spunea fişa postului. Unii credeau că-i ca-n filme, deşi nici în filme nu prea e cum credeau ei.

Majoritatea eticheta munca poliţistului de la ordine publică fiind cea de jos. Odată plecat din stradă, se presupunea că nu te mai întorci nici în ruptul capului.

Când timpul liber e prea liber, şansele să te gândeşti că mai poţi face şi altceva pentru tine sunt totuşi destul de mari, cu atât mai mult cu cât nu poţi băli la o maşină cu salariul de poliţist, fără să alegi o bancă şi să te prefaci că-i respecţi pentru că te ajută. Eventual, întrebi părinţii dacă nu au vreun ban pus deoparte.

Nici progresul nu era o cale de scăpare în acea lume. Dacă un poliţist de la ordine publică era transferat pe un post mai de birou, salariul fie rămânea la acelaşi nivel, fie scădea. Cum totul se-nvârte cu banul, ţi-e mai greu să promovezi spre sărăcie. Într-adevăr, existau multe alte considerente pentru care oamenii se mutau dinspre munca de jos, spre locurile încălzite, dar oricum, progresul era doar la nivel practic, fizic, în timp ce remuneraţia rămânea în zonă, în cel mai bun caz.

Poliţistul nostru a înţeles toate astea şi nu a fost deloc distrat de situaţia în care se afla. I-a afectat moralul în raport cu serviciul. Practic, era cumva blocat, iar asta i-a confirmat că nu mai avea cum să vrea în altă parte şi s-a mulţumit prin a-şi face serviciul strict la program. Rămânea cu timpul liber. L-a ucis cu litere, cuvinte. A rupt tastaturi. Şi-a făcut o schiţă, un plan, a dezvoltat o idee. A scris o carte. Códice. Suspect din oficiu.

Fiind o poveste, şansele să fie reală sunt foarte mici, orice similitudine cu realitatea acceptată, fiind considerată simplă coincidenţă. Dar ironia inofensivă colorează povestea. Sarcasmul, terapie. Nu-i o poveste de luat în serios. Nu. E cu de toate despre toţi!

Autorul