Gânduri în alb și negru. Pseudojurnal

Cristina Cozmovici aduce în faţa cititorilor, prin cartea sa Gânduri în alb şi negru. Pseudojurnal, momente semnificative din viaţa sa de zi cu zi, cu comentarii pertinente sau numai sugestii, într-o carte plină de viaţă, clocotind de mişcare, personaje memorabile şi scene admirabil construite. Cităm un scurt fragment:

Îmi va rămâne poate cel mai bine întipărit în minte momentul plecării mele la liceu, într-o dimineaţă, dis de dimineaţă de septembrie, 13 sau 14 cred. Aveam tren pe la ora 5 dimineaţa şi am plecat cu tăticu’ cu tractorul, eu şi mămica plus valiza de „cătană”. Am oprit şi pe la ei, pe la bunici, nu doar pentru că aşa se cuvenea, ci pentru că Mama era acolo, în poartă, am văzut-o în lumina farurilor, aşteptându-ne. Am coborât, eu şi mămica, dânsa apuncându-se de jelit că „iaca mamă, încep să le duc de acasă etc.”, iar biata Mama despre care sunt sigură că avea aceleaşi lacrimi în suflet, i-a zis „Ei Taliţă, sosit-au clipa despărţirii şi oara bunului rămas” şi apoi s-a răţoit „taci tu, că o duci la şcoală nu la maritat”. Şi apoi m-a pupat şi mi-a „palmat” 50 lei spunându-mi să îi iau că sigur o să-mi folosească „acolo, la şcoală”. Ne-a readus cu picioarele pe pământ tăticu, de la volan cu un „haideţi fa, că pierdeţi trenu’ ”. E atât de mare greutatea pe care o simt în piept gândindu-mă la ei, încât sunt sigură că atunci când voi pleca dincolo, nu va fi de boală sau de bătrâneţe, ci doar fiindcă nu am mai putut duce dorul.