O lume de poezie

https://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/422/image_1920?unique=db8b460

Autor: Adrian Vizireanu

7,99 € 7.99 EUR 7,14 €

35,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții
    Garanție de rambursare în 30 de zile
    Expediere: 7-21 zile lucrătoare


    Cititorii din România pot comanda cartea folosind fie coșul de cumpărături de mai sus, fie telefonul 0722156408, fie adresa de e-mail office@epublishers.info.

    Cititorii din străinătate sunt invitați să comande cartea de pe site-ul Amazon corespunzător țării în care se află.

    Cititorii din USA pot folosi acest link: https://amzn.to/2SvZPwm

    Cititorii din Germania pot folosi acest link: https://amzn.to/2TnT0gC

    Cititorii din Italia pot folosi acest link: https://amzn.to/2QZbxTu

    Cititorii din Spania pot folosi acest link: https://amzn.to/2QZcds0

    ...și așa mai departe.

    Ediția digitală iBookSquare.ro se poate descărca de aici: http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-92965-0-9

    Ediția digitală Google Play / Google Books se poate descărca de aici: (în curând!)

    A WORLD OF POETRY. Poems

     

    This book is in Romanian. It is Adrian Vizireanu's first selection of poems. Adrian Vizireanu has a distinguished voice among the new Romanian poets.

     

    Volumul de versuri O lume de poezie de Adrian Vizireanu ne prezintă un poet al dorului, al ataşamentului faţă de valorile tradiţionale exprimat cu mijloace moderne, tulburătoare.

    Iată câteva dintre poemele din volum:

     

     

    Blidaru

     

    Urcând pe scări de frunze, parfumul de salcâm

    se zbenguie prin trunchiuri pestriţe de fag,

    jucându-se de-a ascunselea pe cărările aerului,

    cu mirosul jilav din gămăliile de muşchi.

    Spre amiaz îşi umbreşte oboseala hârjoanei,

    sub pălării de ciuperci, învelindu-se cu amintiri.

    Urc gâfâind prin pâlcuri de melancolie,

    pitulate după alb de mesteceni.

    Urc coborând prin timp spre un cer de demult.

    Inima mi-o simt fugind înainte,

    hoinărind printre sânzienele prinse în hore de zâne.

    Tremurând, perdeaua de frunze se dă feciorelnic de-o parte,

    deschizând pleoapa pădurii spre pisc.

    Acolo, văd cum timpul se caţără pe ziduri de granit,

    aruncându-mi-se de gât într-o îmbrăţişare cu urlet de lup.

    Îmi aşez fruntea pe piatra străbunilor mei,

    simţind cum lichenii mileniilor îmi inundă tâmplele.

    Se nasc în mine bărbaţi cu părul cărunt,

    iar suliţe cu vârf de plug mă străpung,

    devenind mesager între lumi.

    Deodată, 

    mă agăţ de gigantice glezne pline de rouă.

    Eşti tu, Zamolxe?

     

     

    Adevărul?

     

    Adevărul perindă prin noi

    dinainte de timp, de lumi, de cuvânt.

    Privind spre ţărmuri, prin stele

    agăţate în candelabre de galaxii,

    de mână cu iubirea, întâiul cuvânt, 

    înlănţuie totul contopit în „a fi”.

    Stă ascuns în abisul mării de suflet,

    aşteptând să laşi pleoapa inimii deschisă

    pentru clipa în care, 

    ţi se va arăta în rochie de mireasă.

    Adevărul e o sămânţă care încolţeşte în noi,

    doar udată cu puritatea din lacrima dragostei.

    Din pământul incertitudinii,

    copacul adevărului se ridică, 

    adăpând la umbra lui

    doar pe cei însetaţi de axiomele lumii.

    Adevărul e muzica ce roteşte în transă

    cu sfere dervişe din haos,

    din rotire luând trup, forme şi fapte,

    hrănite din inocenţa copilăriei,

    şi dragostea tinereţii.

    Adevărul nu a fost şi nu va fi, ci doar este,

    aşteptând timid, în etern,

    să-l curtezi cerându-i mâna,

    pentru ca în noaptea nunţii

    să-ţi destăinuie în sărut lumea.

     

     

    Argus

     

    Simt diafragme crescându-mi pe trup,

    le ating şi în vârful degetelor mi se nasc pleoape.

    Rănit de lumina din jur, 

    sufletul şi-a hotărât metamorfoza.

    Mutând vibraţia cuantei din lumi în vise,

    mă transform,

    dorm,

    şi mă nasc Argus.

    E singurul drum prin care sfinţenia luminii

    îmi poate străpunge trupul fără să doară,

    e singurul drum prin care, fără să am ochii închişi,

    pot vedea Liniştea.

     

     

     

    După copilăria şi adolescenţa impregnate de lumina şi eterogenitatea culturală dobrogeană, respirând melancolia Dunării, a Deltei şi a Mării Negre, după absolvirea liceului “Spiru Haret” din Tulcea, Adrian Vizireanu urmează drumul devenirii profesionale, absolvind Facultatea de Medicină din Târgu Mureş în 1995. Din 1996 profesează ca medic în Bavaria.

    Experienţele profesionale şi dorul de pământul natal îi induc dorinţa de a aşterne sentimente şi trăiri pe hârtie, întâi slujind ca descărcare emoţională, apoi ca reflexie şi înţelegere a lumii şi vieţii pe măsura maturizării. Actualmente, viaţa profesională şi spirituală se împletesc, născând uneori poezia clipei, a momentului de contemplare. Ca medic primar, specializat în terapie intensivă, emoţia umană în momente de cumpănă devine, alături de rădăcinile neamului, de istorie şi de dorul de locurile natale, sursa autentică de inspiraţie pentru autor.

     

    Al doilea volum de versuri al lui Adrian Vizireanu, apărut în 2017, a fost publicat de editura WWW.CORESI.NET în limbile română – Grădina de iedere – și germană – Efeugarten.