Condamnat la tăcere

Prezenta lucrare arată cum s-a declanşat corupţia la nivel înalt în România imediat după Revoluţie (sau a o deturnare a acesteia) şi prezintă căile de redresare a situaţiei. Iată cum prezintă autorul această carte:

Depolitizarea structurilor informativ-operative din România după revolta din decembrie 1989, ar fi creat o forţă deosebit de puternică pentru stabilirea unor condiţii optime şi instaurarea democraţiei şi a mecanismelor economiei de piaţă capitalistă modernă în România, dar s-a dorit doar BANII, protecţia activiştilor PCR şi arhivele secrete, ca instrument pentru manipularea întregii societăţi româneşti. 
Ca ofiţer tehnic-operativ, naţionalist ca şi majoritatea colegilor mei, angajat în DSS după retragerea consilierilor ruşi după 1960, am acceptat să fiu în slujba statului, în speranţa realizării deschiderii spre lumea liberă. 
Arhivele secrete despre viaţa şi munca noastră, a românilor, despre lupta antiimperialistă, au luat fiinţă la ordinul conducătorilor PCR, fiind date în CUSTODIA SECURITĂŢII pentru a nu fi acuzaţi cândva: ei, Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi după 1989 ascunse de Ion Iliescu pentru 40 de ani. 
Nu am scris aceste rânduri pentru a mă disculpa, nici pentru a-mi etala măiestria de povestitor, ci am dorit să vă aduc la cunoştinţă că noi, tehnicii-operativi am fost condamnaţi dintotdeauna la tăcere, chiar şi când am fi avut ceva de spus. 
Mi-am asumat acest mare risc în decembrie 1989 şi risc şi în prezent, când sper ca aceste rânduri şi noile legi propuse să vadă lumina tiparului, să satisfacă setea de adevăr despre noi, cei condamnaţi la tăcere, prin votarea în Parlamentul României. 
Răspund cu acest prilej celor care m-au acuzat de trădarea Partidului Comunist Român, faţă de care nu aveam nici jurământ sau un angajament liber-consimţit, plătind cu apostrofarea „securist” preţul cunoaşterii secretului puterii dictatorilor. Celor care nu au avut încredere în sfatul meu, de a avea frică de Dumnezeu, când doar se vor gândi să mintă, să fure, să atenteze la viaţa şi bunurile semenilor lor, să-şi amintească de sfatul meu: „Cine nu are frică de Dumnezeu, să-i fie frică de tehnica-operativă care nu iartă niciodată pe nimeni, pentru a nu regreta toată viaţa”.

Autorul