Era să fiu poet

Prin volumul Era să fiu poet, poetul Ovidiu Oana-pârâu îşi înfăţişează crezul poetic şi ne dezvăluie resorturile profunde ale creaţiei sale:

„Prin modul în care am dobândit-o, poezia mea este o hierofanie a sacrului natural, spiritual, nu material. Ea se strecoară printre fantele timpului în spaţiul meu provizoriu; enigmatică şi tainică la primul vers, se metamorfozează treptat până la finalul ultimului, ca un şarpe spiritual revărsat din întunericul ideatic în nuanţa culorii care maculează hârtia, devenind ceea ce este: o fantasmă tangibilă.
Unii spun că scriu, dar eu sunt doar un fotograf de gânduri. 
Poezia mea este o altfel de tăcere, un fel de fotografie interioară mută care prinde viaţă doar privită. 
Şi nu poate fi mai bună sau mai rea decât sunt eu. 
Poezia este răspunsul întrebărilor nerostite sau răspunsul tăcut al gândurilor? 
Eu nu am nimic de demonstrat prin poezie! Vreau doar să vă arăt ce am trăit, văzut, simţit, visat…
Trăind liber, am putut să mă înalţ până în tării; poezia m-a ajutat să revin acolo şi apoi m-a purtat până spre limitele nemărginirilor, făcând să fiu primit în Conştienţa universală. 
Nu sunt poet! Sunt doar un om de spirit care surprinde şi redă altfel prin cuvânt firescul naturii şi firea omenească, aşa cum fac toţi artiştii cu mijloace felurite. 
Înţeleg organic spusa lui Petre Ţuţea „unii se screm şi altora le vine” când e vorba despre poezie. Aş minţi să spun că eu nu am trecut prin asta, dar am avut bunul simţ să renunţ de fiecare dată şi imediat. 
Eu doar aduc mai aproape de voi poveşti care să alunge pentru moment o parte din grijile / mohoreala zilei, ca ucenic ascultător la şoapte muzei.”

Ovidiu Oana-pârâu