În valea umbrelor

Volumul de versuri În valea umbrelor prezintă viziunea poetului Ovidiu Oana-pârâu asupra morţii. Iată ce ne spune în prefaţa cărţii sale:

„Moartea este introducerea într-o poveste fără sfârşit pe care fiecare şi-o imaginează altfel.
Viaţa îşi atinge limita de firesc abia când trece pragul spre dincolo, primenind omenirea la fel cum toamna primeneşte natura.
Dumnezeu n-a scris nicio biblie; El a pus totul în noi şi în tot ceea ce ne înconjoară.
Romanul vieţii conceput de Dumnezeu are doar două părţi. Prima, despre Creaţie, se scrie continuu de către toţi cei care lasă ceva în urma lor; cea de-a doua, Pomelnicul, este doar o listă de semne greu inteligibile care marchează naşteri şi morţi succesive. Fiecare trăitor alege să se înscrie în prima, sau să fie scris în cea de-a doua.
Terra şi întreg Universul par neputincioase în faţa marşului triumfal al Homo Erectus către autodistrugere. Norocul lumii vii este că Dumnezeu a limitat asta la stadiul de prostie omenească.
Oamenii, pot readuce liniştea reparând ce au stricat din firea lucrurilor şi ordinea firească a acestora. Niciodată nu-i târziu să o facă pentru că viaţa în univers merge mai departe pentru că Dumnezeu are timp şi nu cred că-şi face probleme dacă se pierde o planetă de ignoranţi.
De asemenea, Dumnezeu nu are ce ierta pentru că are atuul eternităţii creaţiei sale, chiar dacă umanitatea se autoconverteşte până la a deveni un experiment eşuat.
Volumul „În valea umbrelor” a fost scris amestecat, tot în cei 11 ani de când scriu, cuprinzând ideile mele despre marea trecere. În tot acest timp însă am trecut prin nenumărate morţi ale unor apropiaţi dar mi-am pierdut şi sora, apoi mama, dureri incomparabile care aproape au estompat două momente de mare cumpănă ale mele. Şi totuşi mergem mai departe, iar Dumnezeu ne îngăduie să trecem prin viaţă şi chiar îndureraţi să vedem frumosul din jur, să-l gândim, să-l invocăm, să-l trăim iubind şi iubindu-ne.
Preţuiţi viaţa ca pe o avere ce nu merită risipită! Această comoară creşte cu fiecare clipă trăită cu adevărat.”

Ovidiu Oana-pârâu