Un praf de muncă. O nuvelă și un roman

Pentru comenzi,

– folosiți coșul de cumpărături de mai sus sau

– scrieți la office@epublishers.info sau

– sunați la 0722156408, 0731382889.

Cititorii din străinătate sunt rugați să comande cartea de pe următoarele site-uri:

https://www.coresi-publishing-house.com (cu plata în dolari)

sau

https://www.epublishers.eu (cu plata în euro).

Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-996-532-0

Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la aceste linkuri:

https://play.google.com/store/books/details?id=ms3HEAAAQBAJ

sau

https://books.google.ro/books/about?id=ms3HEAAAQBAJ

SCURTĂ PREZENTARE

Conform biografiei publicate în „Enciclopedia personalităţilor din România – Hubners Who is Who”, ediţia a VI-a, 2011, autorul s-a născut la jumătatea secolului XX și a gângurit, a crescut, a studiat și s-a maturizat în București, municipiu în care a lucrat, în domeniul juridic, în întreprinderi socialiste de stat, înainte de 1990, precum și în instituţii și autorităţi publice de cel mai înalt rang naţional, începând cu anul 1990.

Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii București, cursuri de zi, a obţinut titlul știinţific de doctor în drept, la Academia Română, în prezent, profesând ca avocat.

În copilărie și tinereţe, a cochetat cu teatrul, desenul, muzica și sportul, la nivel de amatori și astăzi, prin debutul său în literatură, îndrăznește să spere ca numărul și aprecierile cititorilor care se vor încumeta să onoreze cu atenţia lor „praful de muncă” comis să-i confirme faptul că are potenţialul de a depăși stadiul diletantismului în pretenţiosul domeniu al artei de a însufleţi cuvintele, a cărei ușă o întredeschide.

Motivul pentru care Felix Walbi a scris și a ţinut să fie publicată prezenta lucrare constă în convingerea că ar fi nedrept ca cei născuţi cu puţin înainte ori după 22 Decembrie 1989 să nu cunoască și alte faţete ale vieţii „oamenilor muncii”, irosită în „Epoca de Aur”, în afara clișeului privind mâncatul salamului cu soia conform „Programului de alimentaţie știinţifică a populaţiei”.

PREDOSLOVIE

„Epoca de Aur” – cum era denumită de propaganda oficială – sau „Labele poc («la belle époque»)” – cum era amintită, franţuzit, în bancurile spuse „între patru ochi” – a fost perioada istorică, cuprinsă între anii 1965–1989, în care România, „socialistă”, a fost cârmuită, în mod despotic, de Nicolae Ceaușescu, care s-a impus – fiind acceptat, adulat și aplaudat de yesmenii de care s-a înconjurat – ca secretar general al Partidului Comunist Român și ca președinte al republicii.

În promovarea primitiv-infantilă a cultului personalităţii sale, obedienţii subalterni, unii semidocţi, alţii, academicieni, l-au supranumit, public: „Geniul Carpaţilor”; „Cârmaciul” și „Cel mai iubit fiu al poporului”, cetăţenii de rând, gratulându-l, în privat, cu apelativele: „Pingelică”, „Ceașcă”, „Nea Nicu” sau „Bâlbâitul”.

Pentru a încuraja continuarea fentelor de desprindere a României de pe orbita Uniunii Sovietice, începută de Gheorghe Gheorghiu-Dej, statele occidentale, au răspuns pozitiv politicii de „pace și pretinie (!)” iniţiată de Ceaușescu, intensificând schimburile comerciale, politice, culturale și știinţifice bilaterale, astfel că președinţii Statelor Unite ale Americii Richard Nixon și Gerald Ford, precum și președintele francez Charles de Gaulle s-au minunat pe rând la faţa locului de frumuseţea plaiurilor mioritice, iar președinţii Jimmy Carter și Georges Pompidou i-au strâns mâna și l-au bătut pe umăr, la Washington, respectiv, la Paris.

Pe plan intern – după cum își amintesc unii – ţara se dezvolta economic, în baza planurilor cincinale, adoptate de congresele Partidului Comunist, construindu-se fabrici, uzine și combinate, care au produs, de la ace de cusut, până la avioane, mii de mici apartamente de bloc pentru muncitori și funcţionari, iar mașinile și utilajele agricole „made in Romania”, arau și culegeau roadele pământurilor „ce-a-pe-urilor” și ale „i-a-se-urilor”.

În timp ce – după cum nimeni nu ar trebui să uite – prin respectarea drepturilor universale ale omului, statul înţelegea, în principal, asigurarea dreptului la muncă, viaţa celor ce îndrăzneau să invoce lipsa libertăţii cuvântului, a libertăţii de a călătorii în străinătate sau chiar încălcarea drepturilor cetăţenești prevăzute de Constituţia R.S.R., fiind distrusă, până la temelie ori curmată, „pe cale naturală” sau „accidental”, fie, printr-o condamnare, în regim de urgenţă, la mulţi ani de „temniţă grea”, pentru inventate infracţiuni de drept comun, fie, prin declararea lor, pe cale medicală, ca fiind bolnavi psihici periculoși, spre a fi internaţi, izolaţi și „trataţi corespunzător”, în spitale de specialitate.

Cei mai norocoși, personalităţi mediatizate de presa din Vest, primeau dure corecţii fizice, umilinţe, ameninţări cu moartea și în cele din urmă, un pașaport de apatrid, pentru a părăsi deîndată ţara natală.

Celor mulţi, care s-au pliat, de voie, de nevoie, pe exigenţele egalizatoare ale vieţii de uzufructuar al „bunurilor întregului popor”, în calitatea lor constituţională de „oameni ai muncii” – cetăţeni care încercau doar să supravieţuiască, colorând lumea cenușie ce le-a fost destinată de istorie, prin extaz cultural – artistic ori prin beţii crâncene și sex la plesneală – Ceaușescu, le-a rezervat batjocura înfometării și a înfrigurării, prin „raţionalizarea” consumului de alimente, de curent electric și de gaze naturale.

Acest mediu politico-economic-social face obiectul celor două povestiri ce vor urma, al căror personaj principal este un tânăr oarecare, Tudor Mureșan, alintat Teddy de către cunoscuţi, lansat de „barză”, pe Terra, la apusul gloriei stalinismului, care și-a petrecut, din timpul acordat de Cel de Sus pentru a se înfrupta din bunătăţile „grădinii Maicii Domnului”, șaisprezece ani de studii, în sistemul de învăţământ corcit cu socialism știinţific și vreo zece ani, în „câmpul muncii” minat de directivele lui Ceaușescu.

Subiect al unui dosar de „cadre” așa-și-așa, din punct de vedere al originii sociale valabile pentru a i se permite să susţină examenul de admitere la Facultatea de Drept și să profeseze ca jurisconsult, personajul Tudor Mureșan, poate fi închipuit de cititor, ca fiind un șaten cu ochii verzi, înalt, de vreo 180 de centimetri și cu o greutate de „mijlociu” (75 kg) care a fost educat de părinţi în spiritul onoarei și respectului, în nenumăratele lor manifestări interumane.

Individ care, încasând de-a lungul timpului sute de lecţii de viaţă, a fost obligat să constate că foarte mulţi apreciază lipsa de respect și de demnitate ca virtuţi indispensabile succesului personal și că, pentru a supravieţui, este necesar uneori să te cocoșezi sub povara unor legi date în contra naturii umane și să cunoști, pe de o parte, rușinoasele legi nescrise care asigură, nemeritat, de la un loc onorabil, până la poziţii de frunte în diverse colectivităţi și, pe de altă parte, modalităţile de a-ţi petrece zilele și nopţile condus de solide principii pozitive ce-ţi conferă liniștea conștiinţei.

Dar, în condiţiile în care, începând cu anul 1990, cei 44 de ani de dictatură proletară, au fost deja reflectaţi în literatura dedicată, cu smerenie, de cercetători serioși, vieţii și chinurilor de neimaginat îndurate prin pușcăriile groazei, de politicienii și luptătorii anticomuniști, precum și în numeroasele cărţi publicate de cunoscători într-ale hidoșeniei vieţii și operei membrilor nomenklaturii bolșevice care a cotropit „Cartierul Primăverii”, se naște fireasca întrebare: de ce și-ar dezlipi tineretul de astăzi, ochii de pe ecranul laptopului, spre a citi o tentativă de pamflet, privind atmosfera și condiţiile în care muncea poporul-vegetal-blandian în cele mai oropsite întreprinderi socialiste de stat?

Răspunsurile, ar fi: poate, pentru a avea posibilitatea de a înţelege diferenţa dintre munca plătită în societatea capitalistă și „dorul” de muncă salariată și „voluntară” al angajaţilor statului „socialist multilateral dezvoltat”, precum și deosebirea dintre conţinutul verbelor „a munci” și „a face bani”.

Şi poate, pentru a folosi șansa ca, în urma evaluării personajelor pe care le vor socoti simpatice ori dezagreabile, să descopere vreunul dintre motivele pentru care mămăliga a explodat atât de târziu.

Oricum, în legătură cu cele ce urmează, este de precizat că orice asemănare cu persoane în viaţă ori plecate la cele veșnice; cu fapte; cu entităţi și cu locuri reale este, pur și simplu, întâmplătoare.

Autorul