Cântece în răspăr. Versuri
Autor: Kosta Vianu
ISBN 978-606-996-779-9
„Cântece în răspăr” însumează texte elaborate în registre diferite, polarizând un topos liric cu relief stilistic și tematic expresiv, din care se configurează portretul spiritual al autorului, raportarea sa subiectivă la lume și la timp. Sunt în „răspăr” în măsura în care, în ansamblul său, cartea este guvernată de o atitudine ironică, subtil polemică, deseori ludică, menită să estompeze dramatismul de adâncime al textelor „serioase”, cele care exprimă sentimentul unei coborâri spre zările crepusculare ale ființei. Sunt „cântece” pentru că aproape toate împrumută „instrumentele” muzicii, ca ritm, euforie, structură, dar mai ales pentru că au tonalități de melopee, adesea accente de litanie, dar tent interpretate în surdină. Alternanța textelor cu registru diferit creează senzația de canon muzical polifonic, de voci care sugerează spectacolul dizarmonic al vieții, cu tonuri grave rezonând în ecouri de catedrală sau cu acute, în combinații de operă bufă. Kosta Vianu își demonstrează astfel și în poezie o trăsătură a prozei sale, interesul pentru arhitectura întregului, apetența pentru echilibrul sau complementaritatea formelor. Este o dovadă a maturității artistice, a unui demers lucid prin care confesiunea lirică își temperează tensiunea, reducând-o uneori de la strigăt la șoaptă, dar cu atât mai încărcată de forță expresivă.”
Paul Androne
RUGĂCIUNE
Nu-mi da,
Doamne,
cât pot duce
răstignește-mă
pe Cruce
și împunge-mă
în coastă
ca pe-Mpărăția Voastră
Nu mă dedulci
la miere
Dă-mi să beau
oțet cu fiere
și cu moartea-Ți
moartea-mi
strică
și la ceruri
mă ridică
într-o latură
de rai
morții-n veci
să nu mă dai...
EA
N-aveți
de unde să știți
cum a fost
beam bere
în Locanta lui Snae
o cârciumă chioară
de la mine din cartier
unde Conchita
o muiere cu umeri prea largi
se fandosea
așezându-ne
suporturi colorate de carton
sub pahare
culmea eleganței, râdeam
fără haz
era vară
și atunci, chiar atunci
a trecut Ea...
dintr-o dată
totul a devenit
altfel
o priveam
prin fereastra prea mică
și mi-era ciudă pe
aerul
care se dădea umilit
la o parte
s-o lase
să treacă...