Pachetul „Tranziția sistemului internațional de la ordinea unipolară la cea multipolară. Studiu. Volumele I și II”

Pentru comenzi,

– folosiți coșul de cumpărături de mai sus sau

– scrieți la office@epublishers.info sau

– sunați la 0722156408, 0731382889.

Cititorii din străinătate sunt rugați să comande cartea de pe următoarele site-uri:

https://www.coresi-publishing-house.com (cu plata în dolari)

sau

https://www.epublishers.eu (cu plata în euro).

Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=

(în curs de apariție)

Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la aceste linkuri:

(în curs de apariție)

sau

(în curs de apariție)

De la sovietism internaționalist proletar și globalism occidental,
către suveranism

 de Corvin Lupu

Cu ceva timp în urmă mi-am propus să nu mai recenzez și să nu mai prefațez cărți scrise de autori care nu au la bază facultatea în domeniul în care scriu. Și totuși, în rândurile de față mă adresez cititorilor cărții lui Calistrat M. Atudorei. Îmi încalc decizia propusă pentru un motiv simplu: Calistrat M. Atudorei a înțeles deosebit de bine fenomenele din sistemul actual al relațiilor internaționale, mai bine decât foarte mulți istorici care se consideră specialiști, pe de o parte și pe de altă parte pentru că este imun la subtilitățile propagandei manipulatoare care se practică în partea de lume de care a fost și România agățată după acordul verbal din Malta, din 2-3 decembrie 1989.

Autorul este absolvent al facultății de inginerie, studiu care i-a perfecționat gândirea logică și preocuparea pentru exactitate, calități pe care le etalează și pe parcursul prezentei cărți. El nu s-a mulțumit cu studiile de inginerie și a urmat un masterat de Studii de Dezvoltare Internațională și Etica Relațiilor Internaționale, la Universitatea București, Facultatea de Filosofie, unde apoi și-a susținut și doctoratul.

De peste un deceniu, domnul Calistrat M. Atudorei a intrat pe tărâmul Jurnalisticii și este colaborator independent, publicând articole la câteva ziare și reviste precum: Geopolitica.ru, Vision&Global Trends, Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Lumea, Flux.md, Estica.eu, Activenews.ro, DiplomatMagazine.eu, Lohanul. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. De asemenea, este realizator de emisiuni de televiziune.

Este fondatorul site-ului Geopolitika.ro, unde a publicat articole interesante, pe diverse teme.

Domnul Calistrat M. Atudorei a înființat asociația Forumul Țărilor Nealiniate din România, care urmărește și în prezent să reprezinte în România obiectivele asumate de Mișcarea de NeAliniere (MNA) la nivel mondial. Această linie de gândire politică nealiniată, născută în perioada Războiului rece anterior, a fost și este în continuare deosebit de importantă și posibil va fi mult promovată și în viitor, când este posibil ca bipolarismul mondial să se accentueze, chiar să se agraveze. Noul război rece, deja născut și suprapus războiului fierbinte început în Ucraina, nu mai poate fi evitat. Încă de pe acum, în sistemul internațional se profilează unele state care doresc să aibă o suveranitate accentuată și să coopereze cu ambele tabere care își dispută supremația mondială: SUA și aliatele ei, pe de o parte, Organizația de Cooperare de la Shanghai și BRICS, pe de altă parte.

Calistrat M. Atudorei nu cade în capcanele propagandei și modului de promovare a informației despre relațiile internaționale care este practicat în sfera de influență a SUA, inclusiv în România.

Autorul nu este la prima lucrare publicată. Cu doi ani în urmă, a publicat studiul „Planurile Americii pentru Hegemonia Mondială” la editura ePublishers din București. Lucrarea a fost publicată și în limba engleză cu titlul „America’s Plans for World Hegemony”.

Cartea Tranziția sistemului internațional de la ordinea unipolară la cea multipolară este de o mare actualitate. Din acest punct de vedere, lucrarea este de interes atât pentru specialiști, cât și pentru studenți și toți cei interesați de marile prefaceri pe care le cunoaște Omenirea în acest moment istoric.

În 1989, când se definitivau înțelegerile sovieto-americane în vederea întâlnirii de la Malta și a ajungerii la un acord prin care Occidentul să primească acceptul Uniunii Sovietice de a penetra Cortina de Fier negociată la sfârșitul celui de al doilea război mondial, un înalt reprezentant al KGB le-a spus colaboratorilor săi din SUA că ei nici nu știu ce rău le face URSS prin faptul că acceptă ca Occidentul să-și extindă influența asupra sferei de influență acordată prin negociere Uniunii Sovietice. „Vă lăsăm fără adversar”, a spus generalul KGB. Peste ani, s-a văzut că el avea dreptate. Pentru un moment de istorie, lumea a devenit unipolară, o lume într-un singur picior, „Cocostârcul”, cum au poreclit-o unii analiști. Rămasă singura supraputere, SUA, condusă din umbră de elita kazaro-evreiască de pe Wall Street și-a dat arama pe față. A promovat agresiuni și o politică hegemonistă plină de aroganță. Cei care nu s-au supus au fost nimiciți... În plan intern, în toată zona de influență a SUA se promovează o decadență tot mai greu suportabilă: droguri, trafic de persoane, prostituție, homosexualism și lesbianism pe scară largă, protejarea minorităților de toate felurile în dauna majorităților, în numele cărora s-a propagat falsa democrație. O perioadă, SUA s-a abținut și a creat aparența că promovează o democrație reală, adevărul și dreptatea. După Malta și după ce a rămas singura supraputere, mizeria regimului iudeo-globalist a ieșit la lumină. Ea nu mai încape sub preș.

Încă înainte de a se întâlni conducătorii supraputerilor pe vapor, în largul Maltei, pentru a finaliza încheierea acordului dintre ele, KGB-ul, coordonator al serviciilor secrete din sfera sovietică de influență, a organizat „revoluțiile de catifea” și a eliminat de la conducere pe liderii autoritari, înlocuindu-i cu unii favorabili acceptării penetrării occidentale. În România, a fost altfel, dar nu abordăm subiectul în aceste rânduri.

În perioada negocierilor, Occidentul a dat mereu asigurări Uniunii Sovietice, că el nu va periclita militar puterea de la Răsărit, și că NATO nu se va extinde pe teritoriile sferei de influență a Uniunii Sovietice. Acest lucru a fost recunoscut și în Occident, o vreme, dar, la ora scrierii acestor rânduri, Occidentul nu mai recunoaște înțelegerile încheiate. Toate înțelegerile din 1989 au fost verbale... Lecția luată de Gorbaciov a fost aceea că în Occident nu poți să ai încredere…

În primul deceniu după Acordul din Malta, Occidentul și-a savurat victoria, în toate modurile posibile. Uriașa criză de supraproducție a Occidentului s-a stins pe spatele fostelor state socialiste care au înghițit munți întregi de alimente occidentale, sute de câmpuri de mașini nevândute anterior, munți de mașini second hand, munți de textile și pielărie, utilaje de toate felurile, mase plastice, bunuri de larg consum, materiale de construcții etc. etc. Prin abilitate și multă experiență colonială, exersată în sute de ani, statele occidentale s-au preocupat și a fost ușor să realizeze, să lichideze sau să acapareze producția din statele penetrate, să le acapareze piețele externe, mai întâi, apoi și pe cele interne. Occidentul a intrat într-o nouă etapă de mare dezvoltare economică. Dar această dezvoltare s-a bazat și se bazează și astăzi încă pe resursele naturale/minerale, materiile prime și energia aduse de pe alte continente. Acest lucru se dovedește astăzi a fi o mare vulnerabilitate, pentru aproape întreaga Europă.

Cu Gorbaciov la conducerea URSS, Occidentul și-a atins obiectiv după obiectiv și a obținut succes după succes. Germania s-a unificat, România independentă și naționalistă a fost îngenunchiată și devorată, Cehoslovacia s-a dezmembrat fără referendum național, în ciuda status-quo-ului internațional proclamat/impus prin Actul Final al Conferinței OSCE de la Helsinki (august 1975), document semnat de șefii de stat a 32 de țări europene + SUA și Canada.

În 1991 a început un lung șir de operațiuni speciale occidentale de distrugere a Iugoslaviei și de dezmembrare a ei în cât mai multe stătulețe mici. Pe cadavrul Iugoslaviei, în centrul Europei, din voință americană a fost creat un stat musulman, Bosnia, condus de un agent al CIA, Alija Izetbegovici.

Conducătorii URSS/Rusiei din perioada 1985-1999, Mihail Gorbaciov și Boris Elțân, au plecat complet steagul în fața Occidentului. În septembrie 1997, în campania electorală în care se luptau pentru putere în Germania cancelarul în funcție, Helmuth Kohl și viitorul cancelar, Gerhardt Schröder, acesta din urmă l-a acuzat pe predecesorul său că a încălcat Constituția Germaniei și că a transferat Uniunii Sovietice uriașa sumă de 500 de miliarde de mărci aur, în contul acordului președintelui Mihail Gorbaciov de a-și retrage armata de ocupație din Germania Democrată pentru a permite reunificarea Germaniei. Președintele Deutsche Bank și trezorierul șef al acestei bănci au fost amândoi asasinați... Asasinii nu au fost prinși niciodată... Probabil au trebuit să coboare în mormânt cu secretele acestor operațiuni financiare de dimensiuni istorice. Întreaga omenire a înțeles că a fost vorba de o vânzare a Germaniei Democrate de către URSS, făcută împotriva voinței conducerii acestui stat recunoscut la ONU, sau de o mituire a conducerii URSS, depinde cum privim lucrurile.

În seara de 24 martie 1999, aflat în vizită la Moscova, la președintele Boris Elțân, președintele Fondului Monetar Internațional, Michel Camdessus, a anunțat acordarea unui împrumut nerambursabil de 17,5 miliarde de dolari pentru Federația Rusă. Două ore mai târziu, aviația NATO începea bombardarea Iugoslaviei, țară care avea cu Rusia un tratat prin care Rusia se angaja să o apere în cazul unei agresiuni externe. A fost o altă vânzare a unui aliat.

Deci NATO, organizația „defensivă” (!) ataca Iugoslavia din senin. Efectiv din senin! De ce? Simplu: Iugoslavia, stat socialist, a avut indicatorii social-economici peste media Uniunii Europene. Iugoslavia, stat socialist, dovedea eficiența unui sistem pe care Occidentul s-a chinuit decenii la rând să-l declare falimentar și să convingă opinia publică internațională de acest lucru. Iugoslavia dădea exemple inacceptabile și de aceea trebuia să fie distrusă. Și a fost distrusă.

În 2014, într-un interviu, președintele Vladimir Putin i-a numit pe Gorbaciov și Elțân „doi trădători”. În 2022, când a decedat, Mihail Gorbaciov nu a primit onorurile rezervate șefilor de stat...

În 2001, aceeași organizație militară „defensivă”, NATO, avea să atace Afganistanul, acuzându-l pe liderul talibanilor, Ossama bin Laden, de atentatele de la 11 septembrie 2001. Dar, s-a dovedit că Ossama bin Laden era de fapt agent al CIA, iar în iunie 2020, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la New York, comandanții în funcție ai pompierilor din această metropolă au explicat că Turnurile Gemene nu au fost doborâte de cele două avioane care le-au lovit pe la etajul 35 și că aceste avioane nici nu puteau doborî turnurile, ci acestea au fost detonate de la subsolul clădirii cu explozivi. Deci, s-a făcut publică făcătura globalistă. Scopul a fost ușor de intuit de către analiști, jurnaliști, istorici etc: nevoia de a avea un pretext care să fie folosit ca și motivație pentru agresiunile asupra Afganistanului și Irakului state suverane care nu au dorit să se supună „cocostârcului” devenit jandarm universal.

După 20 de ani de nenorociri și hecatombe de cadavre, după distrugeri materiale uriașe, SUA s-au retras în mod rușinos din Afganistan, după ce plecaseră și din Irak, lăsându-l complet distrus. Aliații SUA au fost abandonați în mâinile talibanilor... Modul în care s-au retras americanii din Afganistan a fost la fel de rușinos ca și înfrângerea SUA în Vietnam.

După 1997, când alcoolismul lui Boris Elțân era deja la apogeu și reacția Federației Ruse față de faptul că era tot mai mult înconjurată de adversarii din Occident, NATO a început să se extindă asupra statelor din sfera de influență a fostei URSS. NATO „a pus Cortina de Fier pe roți” și a început s-o împingă către Răsărit, dorind să ajungă la fruntariile Rusiei și mai departe.

În anul 2016, în campania electorală pentru președinția SUA, Donald Trump a declarat că organizația teroristă ISIS a fost creată de președintele Barack Obama împreună cu Hillary Clinton și pentru aceasta el va cere arestarea lor, dar nu s-a ținut de cuvânt. În 2018, președintele Donald Trump a declarat că războaiele purtate de SUA în Orientul Mijlociu „au fost mari greșeli”, iar „lumea de astăzi cu Saddam Hussein și cu Muammar al-Ghaddafi ar fi o lume mai bună”.

Ca urmare a acestor agresiuni militare ale SUA și Occidentului, încălcări de înțelegeri și dorinței de extindere totală a influenței asupra lumii, prin promovarea globalizării, noul colonialism occidental, Rusia și China s-au împăcat, s-au aliat, și-au identificat majoritatea intereselor comune, au încheiat o alianță militară, au încheiat o alianță economico-financiară și s-au dezvoltat foarte mult. Rusia s-a dezvoltat în domeniile nuclear și spațial, administrativ, organizatoric și economic. În 2006, Rusia a devenit țară fără datorii. China s-a dezvoltat și ea în toate domeniile. Rusia și China au decis împreună să își lărgească alianțele și să oprească cursul agresiv al globalizării kazaro-evreiești, susținută de guvernul și armatele americane aservite. Împăcarea Rusiei cu China a condus la un lanț de detensionări în raporturile internaționale din Asia. China s-a împăcat și cu Vietnamul și cu India, Rusia s-a împăcat cu Turcia, Pakistanul s-a împăcat cu India, acum se împacă Iranul cu Turcia, Arabia Saudită a părăsit tabăra SUA și a trecut de partea Rusiei și Chinei și altele.

Cu excepția Israelului, Japoniei, Coreei de Sud și Taiwanului, toată Asia este de partea Chinei și Rusiei. Toată Africa este de asemenea alături de China și de Rusia. În emisfera americană, care a fost sferă de influență a SUA, începând de la 1823, când s-a lansat Doctrina Monroe, Brazilia este membră a BRICS, iar Venezuela, Nicaragua, Mexic și, tacit, și alte state, sunt de partea Rusiei și Chinei.

Momentul de stopare a ofensivei SUA+NATO către est l-a reprezentat anul 2008, când conducătorul kazaro-evreu al Georgiei, Mihail Saakashvili, a înaintat cererea de aderare la NATO. Atunci Rusia a reacționat, a atacat Georgia, a bombardat-o, i-a distrus economia și infrastructura și i-a desprins două provincii importante, Abhazia și Osetia de Sud, pe care le-a recunoscut ca și state suverane și independente. Georgia nu a mai aderat la NATO, iar Saakashvili și-a pierdut funcția și a fugit în Ucraina.

Cea mai mare parte a Lumii nu mai este de partea SUA, ci de partea Rusiei și Chinei. Propaganda occidentală, cea mai performantă propagandă manipulatoare, încearcă să ascundă acest adevăr opiniei publice internaționale, în mare parte ignorantă privitor la sistemul relațiilor internaționale.

Despre acest fenomen al revenirii Omenirii la bipolaritate și, posibil, la multipolaritate se referă Calistrat M. Atudorei în cartea sa Tranziția sistemului internațional de la ordinea unipolară la cea multipolară.

Cartea este una interdisciplinară. Ea face generoase incursiuni în domeniul teoriei relațiilor internaționale, al istoriei contemporane și recente, al geostrategiei, al economiei, al filozofiei istoriei, al unor noțiuni de Drept internațional. Autorul operează cu profesionalism și îmbină cu succes informația provenită din toate aceste domenii.

 *

Născut în data de 3 februarie 1953 în Sibiu, domnul Corvin Lupu este absolvent al Facultății de Istorie – limba și literatura engleză din Sibiu a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1976), doctor în istorie (1997) și profesor universitar (din anul 2002). În prezent este profesor titular la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a cărei primă facultate a înființat-o chiar tatăl dumnealui, reputatul profesor Nicolae Lupu. Nicolae Lupu a fost director al Muzeului Brukenthal, al Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, al Academiei Române, decan fondator al Facultății de Istorie-Filologie din Sibiu, precum și a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Profesorul universitar doctor Corvin Lupu predă Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate la Facultatea de Științe Socio-Umane din Sibiu. A predat mulți ani pentru studenții și masteranzii de la specializarea Studii de Securitate în cadrul programelor de formare a cadrelor militare de toate armele. A instruit sute de ofițeri.  În anul 2002, a înființat prima specializare de Relații Internaționale din România. În anul 2003 a înființat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu primul program post-universitar de Studii de Securitate din România. În anul 2006 a înființat în cadrul Facultății de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii de Securitate a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu prima specializare/program de studii Studii de Securitate din România, în cadrul căreia a înființat și au funcționat câțiva ani și cinci programe masterale complet noi în țara noastră, de pregătire a ofițerilor de toate armele, restricționate pentru civili. Toate specializările Relații Internaționale și Studii de Securitate care s-au înființat ulterior în România sunt copii ale programelor de studii concepute de profesorul universitar Corvin Lupu. A predat cursuri și la renumita Universitate Columbia din Statele Unite.

 Câteva dintre cărțile publicate:

 ● Relații diplomatice între România și SUA până la cel de al Doilea Război Mondial (1999);

● Probleme ale integrării europene. Organizaţii internaţionale. Aspecte ale politicii de integrare euro-atlantică a României (2000);

● România sub presiunea Războiului Rece şi a dorinţei de integrare euro-atlantică, vol. I și II  (2000 și 2001);

● România, Axa şi Aliaţii (2003);

● România în contextul relațiilor internaționale actuale (2006);

● Istoria relațiilor internaționale 1919–1947 (coautor Grațian Lupu)

● Trădarea Securităţii în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României (2015);

● România 1989. De la revoltă populară la lovitură de stat;

● Eforturi politico-diplomatice românești de ieșire din al doilea război mondial în lumina arhivei diplomatice a SUA (2016);

● Europa în sistemul relaţiilor internaţionale (patru ediții, ultima în 2016)

● Confruntări româno-evreiești (2017)

● Reflexii și documentări la 100 de ani de la Marea Unire (2018);

● Prăbușirea mitului Securității. Adevăruri ascunse despre generalul Iulian Vlad și istoria Securității regimului comunist din România (2018, coautor Cristian Troncotă).

● Trădarea României Socialiste în viziunea unui ofițer de securitate (2018, coautor Ioan Bâlbă)

● România interbelică în viziunea diplomației SUA (2019)

 De asemenea, domnul Corvin Lupu a scris sute de articole, a elaborat studii științifice deosebit de importante și a fost invitat special la nenumărate emisiuni...

Profesorul universitar Corvin Lupu nu a fost membru al nici unui partid politic după 1989.

Pe parcursul carierei, profesorul Corvin Lupu a fost și redactor șef al revistei Transilvania (fondată de George Barițiu). De asemenea este fondator și primul redactor șef al revistei Studia Securitatis a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Este membru fondator al Fundației Panteonul României a Academiei Române. Este membru de onoare al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din M.Ap.N. și membru de onoare al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din S.R.I.

Cum va arăta lumea de mâine?
Un echilibru instabil, un nou război rece sau un eșichier multipolar?

de Corneliu Vlad

Trăim într-o lume prea complexă, prea schimbătoare și imprevizibilă pentru a-i putea aplica un atribut definitoriu, emblematic. Recurgem fie la felurite răspunsuri la întrebarea, într-un fel naivă, „Cine conduce lumea?”, fie la ierarhizări ale statelor sau alianțelor care au un cuvânt greu de spus în ceea ce privește evoluția mondială. Majoritatea analizelor omit din calcul redutabilii actori non-statali care totuși joacă un rol din ce în ce mai important în viața lumii. Există, dincolo de aceste exemple, o sumedenie de alte abordări în materie.

Calistrat Atudorei, autorul cărții de față, propune de pildă, prin însuși titlul lucrării, o altă formulă: „Tranziția sistemului internațional de la ordinea unipolară la cea multipolară”. O tranziţie care este, desigur, greu definibilă, căci în prezent nu este nici război, nici pace. Actualei perioade i se mai spune „război rece” sau „război hibrid”.

Se ajunge adeseori într-un domeniu al vagului, care apropie politologia mai degrabă de artă decât de știință. De aici, ideea resimțită de autorul cărţii în discuție, de a se axa pe procesul complex de transformare a lumii de azi în lumea de mâine.

Lumea pe cale de transformare a fost, în mai toată perioada postbelică, una monopolară, cu Statele Unite în ipostaza de hegemon. Anterior, în primul război rece, lumea a fost configurată de o bipolaritate între SUA și URSS, adversari relativ comparabili.

Războiul Rece a fost o epocă istorică specifică, în care bipolaritatea s-a caracterizat printr-un echilibru mai mult sau mai puțin stabil între două puteri foarte mari, dar care a alunecat într-un echilibru asimetric, în care Statele Unite au ajuns să predomine.

Uniunea Sovietică a stat în afara sistemului capitalist mondial, în care Statele Unite erau primus inter pares. După 1945, Statele Unite au dominat spațiul economic mondial, tehnologiile militare, toate mările lumii și au stabilit un arhipelag globalizat de puncte de influență: din Asia de Est până în Europa și până în Orientul Mijlociu, în Golf și în America Latină.

Dintr-un alt punct de vedere, nivelul mediu de trai (financiar) al unui cetățean sovietic era de trei ori mai mic decât cel al unui cetățean american. Așadar Războiul Rece nu a fost o situație reală de simetrie și bipolaritate cu adevărat bine stabilită, ci o situație asimetrică în care Statele Unite erau predominante și doar deținerea armei nucleare și de către sovietici masca asimetria.

Astăzi, configurația mondială este mult mai complexă și mai greu de definit, scrie autorul lucrării. Statele Unite continuă să fie ceea ce am putea denumi o superputere absolută, deși nu mai este hegemon absolut al lumii. China și Rusia sunt, am putea spune, superputeri relative. China se bazează pe forța și potențialul său de natură economică, iar Rusia pe forța sa militară și energetică. O diferență specifică dintre perioada așa-numitului Război Rece și situația actuală este că China, care și-a construit o formă de capitalism de stat sub un guvern autoritar, este unul dintre punctele centrale ale sistemului capitalist mondial. Oricât de paradoxal ar putea părea, China, condusă de un partid comunist, nu numai că face parte din sistemul capitalist global, dar este chiar un pivot al acestuia. Chiar și în mijlocul așa-zisului război comercial dintre Statele Unite și China, cu toate restricțiile puse în aplicare de autoritățile americane, investițiile financiare ale Wall Street și ale firmelor financiare americane nu au fost niciodată atât de intense. Statele Unite și China au devenit cei doi mari poli economici și strategici ai lumii.

Ne aflăm, într-un fel, într-o situație de bipolaritate mai clară decât în timpul Războiului Rece. Dar eșichierul se prezintă totuși mai complex dacă luam în considerare și revenirea în forță a Rusiei ca protagonist de prim rang al vieții internaționale. Și pentru ca tabloul sa fie și mai complicat, să subliniem faptul că în acest triunghi scalen al superputerilor, echilibrul relativ dintre ele depinde în mod hotărâtor și de viitoarele relații ruso-chineze, căci o eventuală disfuncție în acest tandem ar deschide perspective greu de prevăzut. De altfel, cartea, deși consemnează această eventualitate, nu se hazardează în prezentarea mai detaliată a delicatelor relații dintre Rusia și China.

Este o situație relativă și incertă într-o lume care – în mod evident – rămâne totuși una a pluralității. De fapt, reflectează diverși politologi, în istoria universală nu a existat niciodată o situație în care un imperiu global să controleze totul.

Fapt este că trăim într-o lume care nu e nici monopolară, nici bipolară, ci mai degrabă multipolară. Și poate este impropriu de spus multipolară, pentru că în marile jocuri mondiale au apărut noi protagoniști, „hibrizi”, le-am putea spune, după mai noul epitet privilegiat al politologilor, căci nu mai e vorba doar de superputeri și mari puteri, ci și de actori ne-statali cum ar fi multinaționalele, ONG-urile de tot felul, dar și opinia publică (așa cum remarca chiar un autor american). Autorul a atins și acest domeniu mai neconvenţional, dar nu a urmărit să îl dezvolte într-o carte consacrată în principal analizei superputerilor momentului și a relațiilor dintre ele.

Din acest punct de vedere, cartea oferă o analiza remarcabilă, sub raport sincronic și diacronic, a conceptelor de putere și superputere, bi- și multipolaritate, echilibru mondial etc. Sunt analize cărora li se acordă un spațiu semnificativ în economia cărții.

O secțiune aparte este consacrată studiului de caz pe criza ucraineană. Autorul exemplifică sugestiv, la zi, tematica lucrării printr-o problematică de cea mai stringentă actualitate.

În sfârșit, dar nu în cele din urmă, capitolul consacrat concluziilor cărții se distinge printr-o abordare sintetică, profund originală, generatoare de idei. Autorul analizează cea mai torturantă și mai dificilă problemă a momentului pe plan internațional, pacea și securitatea lumii. Este vorba în ultimă instanță de supraviețuirea Planetei.

Prin toate aceste calități, lucrarea domnului Calistrat Atudorei se constituie într-o contribuție bibliografică de mare utilitate pentru specialiști și pentru tinerii cercetători sau studenți, dar și de mare interes pentru publicul larg.

 *

Corneliu Basarab Vlad este unul dintre cei mai fini și preciși analiști ai presei din România din ultimii 50 de ani, având o anvergură cu totul remarcabilă și în observarea lucidă a vieții politice internaționale. Este un mare patriot, declarat eminescianist, născut în Basarabia română în anul 1950. Autor a numeroase volume de politică externă și istorie recentă, editorialist al ziarului Curentul, Corneliu Vlad a fost distins de Asociația Civic Media pentru întreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii românești cu Premiul Mile Carpenisan 2012 pentru „Curaj și Excelență în Jurnalism”. Activitatea sa denotă o capacitate de invidiat: aceea de previzionar, bazată pe inteligența sa sclipitoare și pe experiența profesională deosebită.

După absolvirea Facultăţii de Filologie la Universitatea Bucureşti, în aproape 50 de ani de carieră gazetărească, a publicat câteva zeci de mii de ştiri de presă, articole, reportaje, comentarii şi analize ale vieţii şi politicii internaţionale, în ziarele „România Liberă”, „Curentul”, „Cronica Română”, „Realitatea românească”, „Tinerama”, „Luceafărul”, „Urzica” etc. şi în revistele „Lumea”, „Contemporanul”, „Match Bucureşti”, „Flacăra”, „Luceafărul”, „Literatorul”, „Clipa”, „Balcanii şi Europa” etc.

A fost, înainte sau după 1989, director general al publicaţiilor „România Liberă”, „Lumea”, „Curentul”, „Cronica Română”, redactor şef la Agerpres şi director general al agenţiilor de presă „Inforusia” şi „East Mass Media”.

Corneliu Vlad a dobândit o experiență directă în calitate de corespondent de război al presei române pe fronturile din Vietnam, Laos, Guineea, Transnistria și Iugoslavia. A lucrat ca jurnalist în Elveţia, Austria, Germania și a fost corespondent al agenţiei France Press la Bucureşti. A fost de asemenea trimis special de presă la Oficiile ONU de la New York, Geneva şi Viena, UNESCO, OSCE, NATO, Tratatul de la Varşovia, Consiliul Europei şi Parlamentul European.

A călătorit, ca ziarist, în câteva zeci de state din Europa, America de Nord şi de Sud, Asia, Africa şi a colaborat la publicaţii, agenţii de presă, posturi de radio şi de TV din ţară şi din străinătate.

Este autorul cărţilor „Când luptătorii îşi curăţă armele”, „Vietnamul cel de toate zilele”, „Vom trăi în anul 2000”, „Lumea, în mişcare, încotro?”, „Generalul Lebed, vecinul nostru”, „Reconcilierea”, „Cuba, zece sfidări”, „Iranul, la rece”, „Rusia, după URSS”, „Şi totuşi, Revoluţia Română”, „Holograma Europa” (în colaborare cu dr. Radu Golban) și „Crimeea schimbă lumea”.

INTRODUCERE

Prăbușirea comunismului în blocul fostelor țări socialiste ce s-⁠⁠au aflat până în anul 1991 sub influența autoritară a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a constituit, probabil, cea mai importantă mutație în sfera relațiilor internaționale de după cel de-⁠al Doilea Război Mondial. Din punctul de vedere al teoriilor politice, destrămarea URSS a marcat ieșirea relativ bruscă din modelul de relaționare bipolar, ce caracterizase până atunci scena mondială, și a condus la constituirea modelului unipolar, articulat în jurul unicei superputeri rămase, Statele Unite ale Americii.

Deși în opinia multor analiști de renume sistemul internațional nu a înregistrat în ultimele decenii decât un singur „moment” cu adevărat unipolar, la începutul anilor 1990, percepția generală este că după anul 1991, prin influența covârșitoare pe care au exercitat-⁠o la nivel global, Statele Unite ale Americii au creat și menținut în jurul lor, timp de aproape 30 de ani, o lume preponderent unipolară. Această percepție este în mare măsură justificată întrucât pe durata a trei decenii aproape nimic nu se putea face în lume, pe niciun domeniu relevant, fără a pune pe primul loc SUA.

Așa cum voi descrie în detaliu pe parcursul lucrării, în analiza dinamicilor de pe scena mondială există criterii precise după care se poate identifica tipul de configurație polară a sistemului internațional. Conform celor mai stricte criterii de definire a unipolarității, aceasta s-⁠a manifestat în forma sa cea mai „pură” doar în perioada imediat următoare ruperii ordinii bipolare ce a avut loc prin destrămarea URSS. America nu mai avea în acea perioadă niciun rival pe măsură pe plan mondial și nicio coaliție de forțe formată din alianța altor state nu ar fi reușit să pună în inferioritate puterea de neegalat a SUA. A fost o situație excepțională, fără precedent în istorie.

Și iată-⁠ne în prezent, într-⁠un moment foarte special, după ce odată cu declanșarea conflictului din Ucraina, în februarie 2022, a devenit evident că America și aliații săi apropiați nu mai reprezintă „axul lumii”. Mai mult de două treimi dintre statele mapamondului au refuzat să se alinieze la retorica euro-⁠atlantistă și să sancționeze politic și economic Federația Rusă. Operațiunea militară specială desfășurată de Rusia în Ucraina a fost privită de aceste state nealiniate la ideologia globalistă mai degrabă ca o ultimă modalitate a Moscovei de a se apăra de expansiunea NATO, ajunsă la frontierele sale. Era deja clar cel puțin din anul 2008, de la Summitul NATO de la București, că globaliștii urmăreau integrarea completă (pentru că parțial era deja) a Ucrainei în alianța nord-⁠atlantică. Dacă acest lucru s-⁠ar fi produs, securitatea Federației Ruse ar fi fost grav afectată în primul rând pentru că Ucraina ar fi găzduit baze NATO cu capabilități nucleare.

Ca reacție la tot acest complex de situații, faptul că marile puteri emergente ale lumii – iar între acestea cea mai importantă este China – au ales să sprijine în mod deschis Rusia, arată fără niciun dubiu că ordinea internațională a luat un alt curs. Statele Unite nu mai reprezintă dirijorul planetar, ci vor trebui să țină cont și de prioritățile de securitate națională ale altor state. Noua configurație de putere mondială se apropie tot mai mult de modelul multipolar, cel în care există mai multe centre de putere relativ egale între ele. Nimeni nu mai poate contesta acum că Federația Rusă este o superputere pe plan militar sau că China este superputere pe plan economic. Iar Rusia și China cresc rapid și pe celelalte domenii relevante ale puterii, respectiv Federația Rusă crește accelerat economic și politic, iar China crește foarte rapid militar și politic. China și Rusia au ajuns acum să egaleze prin coalițiile lor (între care BRICS, SCO, ASEAN sau RCEP) puterea alianțelor formate de statele liberale.

Departe de a fi un simplu conflict în care Occidentul Colectiv ajută din solidaritate o țară democratică, ceea ce se petrece cu adevărat în Ucraina este manifestarea unui război pe viață și pe moarte între două sisteme cu acoperire mondială: pe de o parte sistemul statelor liberale conduse de ideologia globalistă și, de cealaltă parte, sistemul statelor care doresc să își mențină statutul de naționalism și suveranitate. Dincolo de declarațiile oficiale și de resorturile confruntărilor economice și militare, acest război sistemic are drept componentă fundamentală latura financiar-⁠bancară, ca pârghie esențială de control al lumii.

Este necesar să înțelegem că după ce scena internațională fusese dramatic zdruncinată de al Doilea Război Mondial, Acordul Bretton Woods, semnat în America de statele liberale în anul 1944, a creat Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și a fixat dolarul ca monedă de referință globală. Băncile Centrale ale majorității statelor lumii au devenit filiale ale unui consorțiu privat de bănci globaliste coordonat prin intermediul BIS (Banca Reglementelor Internaționale) și FED (Federal Reserve Bank). Toate acestea au adus mari avantaje cartelului financiar-⁠bancar transnaţional care exploatează inclusiv populația Statelor Unite. Din anul 1971 dolarul nu a mai avut o valoare corespondentă unui etalon fizic (cel mai adesea aurul) și a devenit o abstracțiune bancară (fiat money). Dolarii au putut fi emiși din acel moment cu un simplu ordin de tipărire. Puțini înțeleg însă că dolarii sunt în realitate chitanțe valorice emise de o bancă privată, respectiv de Federal Reserve Bank. De altfel, fiecare bancnotă în dolari este inscripționată cu mențiunea „Federal Reserve Note”, adică „note bancare ale Federal Reserve”. Dolarii sunt puși în circulație contra unor taxe de către instituțiile financiar-⁠bancare globaliste, ceea ce aduce mari profituri bancherilor. Chiar și guvernul SUA primește dolarii emiși de FED doar garantând că va returna o dobândă consistentă, care ar trebui plătită de populația americană. În același timp, băncile centrale din majoritatea statelor lumii nu pot emite moneda națională decât după ce cumpără dolari FED, oferind în schimb activele și serviciile statului. Abia apoi urmează, pe baza altor taxe, ca dolarii achiziționați să fie convertiți în monedă națională.

Este util să știm de asemenea că din anul 1973 dolarul a ajuns și modalitatea implicită prin care s-⁠au făcut tranzacțiile cu petrol. Țările OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol) au fost inerent transformate în amplificatoare ale valorii dolarului. Noul sistem de control economic, financiar și politic al lumii a rămas de atunci multă vreme fundamentat pe mecanismul tranzacțional al așa-⁠numiților „petrodolari”.

Conflictul din Ucraina a devenit însă noul punct de inflexiune al ordinii internaționale. Ordinea financiar-⁠bancară, economică, politică și militară la nivel internațional s-⁠a răsturnat în văzul tuturor. Lumea întreagă a conștientizat că fără resursele naturale ieftine din Asia aproape toate statele liberale europene de prim rang dau faliment. Este semnificativ că acum până și majoritatea statelor OPEC au intrat sau se pregătesc să intre în alianță cu Federația Rusă și cu Republica Populară Chineză. Emiratele Arabe și Arabia Saudită, două importante foste aliate ale Statelor Unite, au ajuns în martie 2022 să sfideze pe față recomandările de politică externă formulate imperativ de America. Statele OPEC au refuzat să sancționeze Rusia pentru că aceasta a răspuns militar la extinderea informală a NATO în Ucraina, au continuat relațiile economice cu China și au adoptat o politică ambivalentă față de Iran, inamic declarat al SUA și al Israelului.1

Rusia și China – acuzate de Washington că ar fi state „revizioniste” și „autocratice” – au ieșit din sistemul liberal SWIFT de tranzacționare financiar-⁠bancară internațională, evită tranzacțiile în dolari și euro și operează schimburi comerciale pe baza unor monezi cu valoare echivalată în aur, cum ar fi rubla și yuanul. Puterea militară a alianței formată în jurul axei Moscova-⁠Beijing a descurajat major NATO, o organizație militară care a ajuns efectiv să funcționeze ca braț armat al globalismului.

În același timp, împrumuturile fără limită preluate de la entitățile bancare private și tipărirea în neștire de bani fără echivalent în valori fizice, a generat o inflație galopantă, care a împins toată economia occidentală pe marginea prăpastiei. Datoriile nu mai pot fi rambursate, iar fără resursele naturale din Rusia și fără afacerile cu China, ordinea liberală colapsează ca un castel din cărți de joc.

Singura putere redutabilă pe care o mai are Vestul este cea conferită de gigantica rețea mediatică aservită. Prin aceasta păpușarii globaliști creează narațiuni dominante la scară mondială, care însă nu mai au aproape nimic de-⁠a face cu adevărata realitate. Occidentul trăiește alienat în lumea post-⁠Adevărului. Pentru cei care construiesc paradigmele globaliste adevărul obiectiv nu mai are aproape nicio relevanță. În concepția lor, realitatea este cea pe care o infuzează ei în mințile oamenilor prin școlile, universitățile, televiziunile și ziarele lor. Media globalistă a avut capacitatea să pună în scenă mari operațiuni psihologice la nivel mondial, să inducă false convingeri și să hipnotizeze realmente masele. A fost de exemplu creată narațiunea că teroriștii islamici ar fi efectuat atentatul din 11 septembrie 2001, lăsând totuși neexplicate nereguli flagrante, de exemplu despre cum s-⁠a prăbușit brusc clădirea nr. 7 din complexul World Trade Center, fără să fi fost lovită de vreun avion. Sau a fost creată narațiunea că un virus ucigaș, numit SARS-⁠CoV-⁠2, s-⁠ar fi răspândit în toată lumea și ar fi generat boala Covid-⁠19, față de care imunitatea naturală nu mai avea, chipurile, nicio putere. Ni s-⁠a spus că unica „soluție salvatoare”, care tocmai de aceea trebuie asumată aproape obligatoriu, ar fi vaccinurile experimentale produse de Big Pharma. A mai fost de asemenea pusă în scenă narațiunea că întreaga lume ar suferi din cauza „războiului lui Putin”, care ar fi agresat brutal și nejustificat Ucraina, și în consecință ar fi produs grave dezechilibre economice la scară planetară. Toate aceste retorici repetate și induse persuasiv în conștiința maselor au construit baza pentru acțiuni politice, sociale sau militare de mare anvergură. La adăpostul unor pretexte de acest gen s-⁠a urmărit intensiv – prin frică și tensiune induse sistematic populației din toată lumea – crearea unei „Noi Ordini Mondiale”. Planul a fost intermediat cacofonic și disonant de ideologi precipitați ai Forumului Economic Mondial sau de cei ai „Societăților Deschise” finanțate de globalistul George Soros.

O altă pârghie esențială a hegemoniei americano-⁠globaliste a fost aceea că instituțiile sale pretins multilaterale ar fi devenit instituții cu pretenții de guvernanță supranațională. S-⁠a văzut foarte clar aceasta în cazul sancțiunilor aplicate Rusiei, când organizații internaționale majore, precum ONU, NATO, FMI, Banca Mondială, SWIFT și multe altele au luat decizia de a pedepsi Federația Rusă în numele unor valori așa-⁠zis „universale”. Între aceste valori au fost menționate „democrația”, „libertatea”, „liberalismul”, „drepturile omului”, dar toate acestea au fost definite doar în funcție de interesele societății globalist-progresiste. Mai mult, chiar și acele definiții pretins multilateraliste au fost aplicate selectiv, conform unor evidente standarde duble.

Un alt concept constant reliefat de corifeii euro-⁠atlantiști conduși de SUA a fost cel de „ordine internațională bazată pe reguli”. Să reținem că aici nu mai este vorba despre normele Dreptului Internațional, ci de regulile stabilite de „comunitatea internațională”. Am analizat pe parcursul prezentei lucrări la cine se referă mai exact această comunitate internațională. Reprezintă ea în mod egal interesele tuturor popoarelor și națiunilor? Nicidecum. Este o sintagmă elitistă care se raportează în mod fundamental la interesele hegemonului global.

Ceea ce se petrece în realitate la finalul anului 2022 este că asistăm la un conflict pe toate planurile (militar, economic, politic, propagandistic și chiar spiritual) între Ordinea Liberală care se dorea unipolară și ordinea emergentă a statelor care nu se aliniază globalismului și care doresc o Ordine Multipolară.

Însă tranziția la ordinea Multipolară nu se va realiza într-⁠un mod lin și gradual. Va fi însoțită de crize severe și dezvăluiri șocante ale modului în care „elitele” transnaţionale au mințit, au înșelat și au căutat să subjuge printr-⁠o formă de tiranie globală populația întregii lumi. În pofida eforturilor uriașe desfășurate de organizațiile globaliste de a învăța oamenii să mănânce gândaci, să renunțe la termenii de „mamă” și „tată” pentru a-i face să creadă că genul sexual este un banal construct social fluid, în pofida lozincii comunistoide că „nu veți avea nimic și veți fi fericiți”, ei bine, oamenii au început să se trezească din coșmarul unor inginerii sociale care au ajuns pe punctul să sugrume umanitatea. America însăși nu a fost altceva decât un mijloc al societăților secrete globaliste de a impune o ordine internațională așa-⁠zis „unipolară”.

Unipolaritatea Americii nu ar fi fost altceva decât un paravan necesar pentru a se trece în final la instaurarea unui Guvern Mondial nemilos, care să expedieze oamenii în țarcul seducător al „orașelor inteligente”. Orașe în care indivizii să fie total controlați prin aparente „vaccinuri” care de fapt includ componente stranii precum oxidul de grafen, prin cip-⁠uri implantate sub piele, prin controlul conștiințelor prin nanotehnologia injectată în corp și care este cuplată la rețelele devastatoare ale tehnologiilor 5G, prin alimente modificate genetic, prin „dârele morții” (chemtrails) revărsate criminal de avioane și multe altele... Masele de oameni au început totuși să înțeleagă că un grup de psihopați transnaţionali cocoțați la conducerea administrativă a lumii dorește să îi extermine sau să îi transforme insidios în sclavi inconștienți. Chiar și în Statele Unite – care au reprezentat din punct de vedere politic, economic, cultural și militar – principalul instrument al „elitelor” psihopate, oamenii încep să se ridice din somnul rațiunii. Tot mai mulți americani înțeleg că alegerile din noiembrie 2020 au constituit cea mai mare și mai obraznică fraudă electorală din istoria lumii. Uitucul Biden nu avea cum să îl surclaseze în mod real pe Trump, un personaj puternic și extrem de incomod pentru neoconii din Washington, care tocmai de aceea au făcut tot posibilul să îl scoată de la Casa Albă.

Suntem așadar la un punct de răscruce, în care inerția unipolarității încă ne mai face să credem că lumea ar mai putea fi în continuare ghidată de America și de instituții globaliste precum Organizația Mondială a Sănătății sau Forumul Economic de la Davos. Realitatea se modifică însă rapid chiar sub ochii noștri și evidențiază un efort disperat al globaliștilor de a-⁠și salva visul bolnav al „Noii Ordini Mondiale”, rebotezat în ultimii ani ca „Marea Resetare”. Metoda lor principală este modificarea convingerilor și percepțiilor populației, scontând că înșelăciunile lor ce creează o Falsă Realitate și o „Nouă Normalitate” să fie acceptate de o masă de indivizi zombificați. Din fericire pentru oamenii care și-⁠au păstrat bunul simț și luciditatea, sistemul liberal-⁠globalist-⁠unipolar este în cădere liberă. În termeni concreți, acesta nu mai are forța de a întoarce roata istoriei. Globalismul ce se ascundea după unipolaritatea americană se prăbușește cu zgomot, iar multipolaritatea apare ca o eliberare a popoarelor de sub o tiranie care avansase până aproape de punctul concretizării.

*

În cadrul lucrării de față analiza prospectivă a tendințelor care conduc către o redistribuire a puterii la nivel internațional este construită pe fundamentarea unui cadru teoretic solid. În primele doua capitole ale lucrării este stabilit un cadru teoretic privind conceptele și teoriile esențiale ce definesc studiul relațiilor internaționale. În capitolele trei, patru și cinci sunt analizate în detaliu distribuțiile sistemice de tip multipolar, bipolar și respectiv unipolar, ca versiuni fundamentale de configurare a ordinii internaționale într-⁠un sistem de state suverane. Capitolul șase caută sa identifice care este tipul de ordine internațională în prezent, la 30 de ani de la destrămarea ordinii bipolare SUA-⁠URSS. Capitolul șapte urmărește să evalueze consecințele sistemice ale conflictului de pe teritoriul Ucrainei, început în data de 24 februarie 2022. Acest conflict este evidențiat ca un punct de inflexiune în parcursul relațiilor internaționale, ce reflectă o modificare fundamentală a distribuției de putere pe scena mondială.

O primă concluzie importantă este că în mod real Statele Unite deja nu mai determină în mod efectiv și dominant ordinea internațională. China și Federația Rusă s-⁠au ridicat de la stadiul de puteri regionale și se află într-⁠o rapidă ascensiune pe scara puterii globale.

O a doua concluzie foarte importantă a acestui studiu este aceea că trăsăturile sistemului internațional actual nu se înscriu pe deplin nici în definiția unui sistem unipolar, nici în definiția unui sistem multipolar, nici în cea a unui sistem bipolar. Apare însă destul de evident că ne aflăm din punct de vedere sistemic într-⁠o perioadă de transformări care se accelerează cel mai probabil în direcția formării unui sistem multipolar, având drept poli Statele Unite, China și Federația Rusă.

Studiul relevă în final că în pofida analizelor convenționale, cel mai important actor pe scena relațiilor internaționale este așa-⁠numitul „actor globalist”, ce consistă în societăți și organizații transnaţionale care nu urmăresc vreun interes de ordin național. Dimpotrivă, exponenții globalismului au capacitatea de a influența major aproape toate guvernele naționale ale lumii și vizează ca pe baza unei unipolarități intermediată de Statele Unite să instituie un fel de guvernanță globală supranațională.

În opinia mea efortul globalist de instaurare a Noii Ordini Mondiale deja a eșuat, iar ceea ce va urma va fi eliberarea statelor naționale de sub jugul unei dictaturi care a urmărit sistematic și insidios dominarea și controlul întregii populații a lumii.

Calistrat M. Atudorei