Antum, postum și alte eseuri

https://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/5832/image_1920?unique=55909fd

Autor: Alexandru Zamfir
Titlu: Antum, postum și alte eseuri
ISBN 978-630-334-037-1

17,99 € 17.990000000000002 EUR 16,31 €

80,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții
    Garanție de rambursare în 30 de zile
    Expediere: 7-21 zile lucrătoare

    Acest volum conține, în ordine cronologică, toate textele pe care le-⁠am publicat pe site-ul personal, alexandruzamfir.ro, în perioada martie 2022 – martie 2024. În deschiderea unuia dintre eseurile incluse în carte am oferit o scurtă justificare pentru pornirea de a publica texte și altfel decât exclusiv în universul liniștit al tiparului – deoarece mi se pare o explicație foarte potrivită pentru scopul prezentei introduceri, o reiau integral și aici:

    „Am început să public articole pe acest site din dorința de a elibera în tămăduitorul anonimat al spațiului public, în jungla virgină a Internetului ferit de lumina popularității, o serie de reflecții despre subiecte acute, contaminate iremediabil de vremurile noastre, și nu de vremuri în general – spre deosebire de temele care mă preocupă cel mai frecvent, legate, mai degrabă, de boala cronică a existenței umane, ce pot fi discutate nu numai de-a lungul vieții, ci de-a lungul vieților. Deoarece cărțile mele trec printr-un travaliu lung, canalul de naștere dintre idee și cerneala tiparului fiind de ordinul anilor, am dorit ca aceste idei, mai relevante pentru orizontul imediat, să devină, cumva, parte din materialitate înainte ca valurile calendarului să le șteargă de pe nisipul relevanței; să fie deversate în lume cu o cadență ceva mai susținută.”

    Așadar, am simțit nevoia de a publica și în mediul on-line doar pentru a îmi asuma transpunerea în planul concret a unor idei care, altfel, s-ar fi evaporat cu siguranță până ca manuscrisul unei noi cărți să se apropie de plenitudine. Nu neapărat din cauza autocenzurii biologice a uitării – mai degrabă pentru că reflecțiile asupra unor evenimente în desfășurare tind deseori să își schimbe structura odată cu evoluția acestora, până când devin imposibil de recunoscut. Rezultatul obținut a fost pe măsura obiectivului propus: o colecție de gânduri profund dependente de cotidian, dar salvate, conservate prin imersiunea lor în formolul Internetului, pe care acum le pot îngropa definitiv în hârtia tolerantă a acestor file. Gânduri din vremuri grele, puse deoparte pentru vremuri grele. Tema tuturor articolelor publicate și, implicit, a întregii lucrări de față, s-a conturat a fi, absolut involuntar, una puternic social-politică – tocmai pentru că reacțiile față de comoțiile și fracturile din acest plan vital se produc în timp real și, dacă nu sunt consemnate cu celeritate, dispar tot în timp real, pe măsură ce iminența problemelor respective se dizolvă într-o prematură istorie.

    O motivație secundară, retrospectiv, dar care a reprezentat, poate, scânteia ce a aprins procesul, este reprezentată de incertitudinea de proporții cosmice în care m-am, ne-am târât, în stare de șoc, în primele zile după invadarea Ucrainei de către Rusia – acest subiect este epuizat, până la cenușă, în primul eseu, cel care dă titlul întregii cărți și setează, totodată, registrul în care aceasta, în linii mari, se va derula. Deși severitatea crizei declanșate în februarie 2022 este departe, departe de a se fi ameliorat (din contră!), timpul a permis conștiinței umane, așa cum îi stă întotdeauna în fire, să se replieze și să își ajusteze miturile care îi circulă prin vene, astfel încât să reducă limita a ceea ce este suportabil, resuscitându-și moralul prin propriile forțe.

     

    Alexandru Zamfir