Calea Victoriei: Pasajul English

CUPRINS

7 Un simbol al transformărilor sociale (prefață de Vasile Poenaru)

9 1. Pasajul English, un lăcaş pentru nobilimea proletară de clasa a II-a

18 2. Vera, maestra de balet și cupletistul Marinică

27 3. Lică, talciocul din Obor și mașinăria de produs oxigen

36 4. Mașinăria high-tech cu explozie, pompierii și locatarii

49 5. Petru Groza, baletul lui Tănase și comunismul

61 6. Lică și securitatea

70 7. Securitatea Statului și Ana Pauker

82 8. O seară la Grădina Cina

93 9. Din Pasajul English la Școala Vieții

107 10. Mână în mână pe Calea Victoriei, între Gottereau și Galleron

118 11. Dragostea pe sub stejari

130 12. Dragoste în spălătorie

141 13. Spre Berlin, cu abur sub presiune

153 14. Tot spre Berlin, prin smârcuri

169 15. Berlinul de Est, „Ultima Instanță”

182 16. Zidul Berlinului taie destine

193 Epilog

197 Romane de același autor

Un simbol al transformărilor sociale

Calea Victoriei, celebra stradă din inima Bucureștiului, este un simbol al transformărilor sociale, al istoriei tumultoase și al destinelor intersectate ale celor care au locuit pe ea. Romanul Calea Victoriei: Pasajul English de Cornel Stan ne invită să pătrundem într-o lume unde istoria personală și cea colectivă se împletesc, creând un tablou vibrant al unei epoci marcate de schimbări profunde.

Pasajul English, un loc cu un trecut spectaculos, este transformat de-a lungul timpului dintr-un hotel luxos într-un cartier eclectic, populat de personaje diverse: activiști de partid, mecanici, artizani, artiști, securiști, precum și figuri misterioase ce par să ascundă secretele unei epoci de tranziție. Cornel Stan conturează cu măiestrie acest microcosmos, în care fiecare apartament și fiecare locatar are o poveste ce rezonează cu fremătarea istorică a vremurilor.

Prin ochii naratorului, cititorul asistă la o explorare fascinantă a vieții cotidiene din Bucureștiul anilor ’50–’60, perioadă marcată de colectivizare, opresiune, dar și de un soi de rezistență prin cultură, prin poveste și prin spiritul uman. Atmosfera romanului este impregnată de umor fin, ironie subtilă și o nostalgie aparte, dar fără idealizare. Într-o manieră ce amintește de marii scriitori ai realismului românesc, Stan surprinde detaliile vieții de zi cu zi, păstrând autenticitatea unui București care, deși schimbat, își păstrează farmecul unic.

Cititorii vor descoperi în aceste pagini nu doar o frescă socială, ci și o galerie impresionantă de personaje memorabile, fiecare purtând cu sine bucăți de istorie, de visuri și de destine frânte sau împăcate cu realitatea. Fiecare apartament din Pasajul English devine un spațiu al poveștilor nespuse, iar fiecare fereastră deschisă spre Calea Victoriei ne oferă o perspectivă diferită asupra unui București al contrastelor.

Acest roman este o invitație de a călători în timp și spațiu, de a redescoperi poveștile unui oraș care, deși afectat de regimuri și schimbări dramatice, rămâne viu și plin de personalitate. Calea Victoriei: Pasajul English este o cronică a vremurilor trecute, dar și o reflecție asupra modului în care istoria ne modelează destinele. Cornel Stan reușește să creeze un roman captivant, unde umanitatea, nostalgia și ironia fină se împletesc armonios, oferind cititorului o experiență literară de neuitat.

Vasile Poenaru

1. Pasajul English, un lăcaş pentru nobilimea proletară de clasa a II-a

În 1950 tatăl meu a fost dus, cam peste noapte, de la Constanța la București într-o Pobeda rusească, o maşină de clasă mijlocie pentru demnitari români de tot felul – de la agenți de securitate la secretari de partid. În Constanța, tata fusese o vreme maistru în port, specialist de necontestat în motoare de tot felul, deși făcuse doar câteva clase de școală primară. Dar învățase în timp, după ureche și uitându-se la alți mecanici, să meșterească cu succes motoarele și agregatele combinelor și tractoarelor de prin Bărăgan, care era pe atunci un adevărat grânar al României. Și își făcea treaba atât de bine, încât faima lui trecuse de granițele Cocargelei natale, ajungând până la Pietroiu, la Fetești și chiar mai departe, pe apele Dunării în jos, până în portul Constanța. Acolo a devenit destul de repede maistru de motoare pentru nave mari și mici. Muncitorii subordonați îl puseseră la inimă, pentru că avea un talent înnăscut de povestitor. Cu fiecare ocazie le descria cu detalii vii și colorate aventurile sale nemaipomenite prin porturile și cârciumile din Marsilia, Livorno și Tanger, unde el personal nu ajunsese, de fapt, niciodată. Dar îi plăcea să prindă poveștile marinarilor care fuseseră pe acolo, trăgând bine cu urechea. Și uite așa reușea să transforme o grămadă de frânturi de informaţii dezlânate și haotice ale marinarilor, care de multe ori erau beți, sau agramați, ori bâlbâiţi, peltici și câteodată cam tembeli, în povești coerente și palpitante, adevărate opere de artă literară, demne de colecția de „Momente și schițe”, care ne-a fost lăsată de maestrul Caragiale.

Tatăl meu era, după părerea proletarilor tocmai ajunși la putere în România unul de-al lor, adică limpede la mintea netulburată de prea multă învățătură și, mai presus, cu origini sănătoase de tot, trăgându-se din țărani săraci, lipiți pământului. Desigur, l-au făcut netam-nesam membru de partid, având în vedere că banda de haimanale – care se autointitula pompos „Partidul Comuniștilor din România” trimisă de Stalin să preia organele decizionale din sărmana țară ocupată de trupele sovietice – număra abia vreo mie de indivizi. Indivizi care nu erau nici măcar români get-beget, mai precis fiind vorba de Hannah Rabinson, care și-a luat numele artistic de Ana Pauker, având, de fapt, origini evreiești; Lev Olgenstein, zis Leonte Răutu, Remus Kofler și Valter Roman tot evrei; Laszlo Luka, autointitulat mai apoi Vasile Luca, de origine maghiară, ca și Alexandru Moghioroș și Iosif Rangheț, ucrainenii Emil Bodnăraș și Gheorghe Pintilie, sau Ștefan Plăcintă, care își zicea Ștefan Andrei, fiind de fapt de etnie romă.

Tata era așadar un tovarăș comunist de primă oră, țăran din Bărăgan cu origini sănătoase de tot, cu gură mare, calități de organizator și ceva minte în cap. Dar chiar ministru nu-l puteau pune, așa cum făcuseră cu alți tovarăși cu atribute foarte asemănătoare, pentru că avea o pată în dosar: adică o fată nelegitimă făcută cu o tânără ţărăncuţă din Pietroiu, cu care însă nu voia nici chip să se însoare.

Așadar îl făcură inspector general în Ministerul Agriculturii...

Cumpără cartea și continuă lectura! Este un roman fascinant, cu tentă autobiografică, în întregime bazat pe situații și personaje reale. Spor la lectură!