Lacrimi ce vindecă

LACRIMI CE VINDECĂ

  Antinana Mizu Bugnar

Cartea doamnei Antinana Mizu Bugnar, „Lacrimi ce vindecă”, apărută sub îngrijirea editurii „Publishers”, se citește într-o noapte, pe nerăsuflate. Ne aflăm în fața unei scrieri captivante, cu o acțiune a cărei tensiune crește gradual, cu răsturnări de situație imprevizibile, cu personaje care își parcurg povestea lor de viață plină de trăiri intense, o scriere ce se face la persoana a III-a, cu un autor omniscient și omniprezent care nu se implică, oferind cu generozitate trăsături ce o pot defin  ca roman obiectiv. În parcursul său vom descoperi o prezentare veridică a realității  contemporane, a societății aflată sub dererminismul social-economic, făcută precum spuneam în mod obiectiv, fără o  idealizare într-un fel sau altul a relațiilor sociale.

„Privirea Sandrei mătura totul ca un aspirator. Și maică-sa avea totul și totuși... și ea se desfăta în bunăstare.O bunăstare șubredă, poate falsă, ce o arunca într-o negreală sfâșietoare, atât de dureroasă.Ce ascundea durerea ei?...”.

„Sandra a venit prima acasă. Întunericul nopții dansa printre blocurile cafenii.”

”Sandra intră și ea după Maty în baia ușor răcoroasă. Cei de la RADET dăduseră căldură de mult, dar caloriferul era cam mic și prăpădit[...] Învârti robinetul apei calde, lăsă să curgă aproape cinci minute, apoi se vârî în apa fierbinte.”

Personajele sunt veridice, trăiesc cu mare intensitate momente uneori dramatice, individualizându-se prin fapte, prin limbaj sau prin  relație cu alte personaje, suficiente trăsături pentru a putea remarca nuanța de roman realist.

Trebuie remarcat faptul că autoarea are o înclinație către descrierile în amănunt fie a cadrului în care se desfășoară acțiunea, fie  a trăirilor, a fizionomiei  sau a vestimentației personajelor, reușind în acest fel să confere amploare și consistență perspectivei narative în ansamblul ei.

„Sonia stătea pe fotoliul mare din living. Purta o fustă în cute, de catifea verde și o bluză de mătase verde. În picioare avea papuci din pluș.”

„Când ea întră în birou, el era întins pe canapea[...] Purta jeanși decolorați și un pulover gros, gri.În picioare nu avra pantofi, ci doar ciorapi negri din bumbac.”

„Se așeză pe fotoliul verde din pluș uzat, de lângă canapeaua Sndrei...”

„- Trebuie să vorbim, zise ea plat, trântindu-se pe scaun.

-Da, intră, și eu mă bucur că te văd!

-Domnule Pop, eu nu am venit într-o vizită de curtoazie. Tonul dumneavoastră este mișcător, dar mi-am pierdut sensibilitatea în clipa de față”

Romanul, numit sugestiv „Lacrimi ce vindecă”, poartă în sintagma titlului însuși motivul literar care contribuie la definirea mesajului operei. Lacrimile, ca simbol al fluidelor cu puteri vindecătoare, devenind   astfel un laitmotiv.

„Maty își șterse lacrimile ce curgeau liniștite pe obrazul lui roșu.”

„Începu să plângă zgomotos, ca într-un spectacol degradant și umilotor.”

”Lacrimile din ochii tinerei începură să curgă pe obrajii ei,întâi mai puțin, apoi din ce în ce mai mult, fata izbucnind practic într-un hohot de plâns.”

„Sandra își dădu seama că plânge când lacrinmile îi inundară chipul, iar Denis veni și i le șterse încetișor cu dosul palmelor.”

”Ea dădu din cap, în timp ce ochii i se umplură de lacrimi.

- Taci, te rog!Chiar nu știi nimic și n-am de gând să-ți povestesc totul, chiar și cu dialoguri.

El o luă de bărbie.

- Atunci, plângi!”

În ciuda tuturor întorsăturilor pline de provocări cu care sunt presărate viețile personajelor, finalul romanului este unul fericit, fiecare reușind să își găsească liniștea, purificați fiind prin lacrimile care le-au limpezit traiectoria și le-au vindecat sufletele frământate de preaplinul zbuciumului.

Limbajul personajelor este unul colocvial, dialogurile curgând firesc, conferind un plus de autenticitate textului care se subsumează și el metaforic fluidelor sub aspectul limpezimii exprimării și al curgerii sale firești.

Romanul se citește cu emoție. O felicit pe autoare pentru acest debut reușit!

Irina Constantinescu

la Gaudeamus 2022